Cinci tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani sunt cercetaţi după ce în perioada noiembrie-decembrie 2012 au comis 17 furturi din autoturisme şi magazine din Suceava, patru dintre ei fiind reţinuţi, în timp ce al cincilea este căutat de poliţişti, informează Mediafax.
Potrivit Poliliţiei Judeţene Suceava, poliţiştii suceveni au reţinut, marţi, trei tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, din comuna suceveană Şcheia, şi un adolescent de 14 ani din municipiul Suceava, aceştia fiind acuzaţi că au comis 17 furturi din maşini şi magazine.
De asemenea, oamenii legii fac cercetări pentru identificarea unui al cincilea membru al grupării, în vârstă de 19 ani.
Conform sursei citate, deşi sunt minori, tinerii s-au constituit într-un grup infracţional, iar în perioada noiembrie-decembrie 2012 au comis 17 furturi din autoturisme şi magazine, prejudiciul probat până în prezent fiind de 20.000 de lei.
Patru dintre ei au fost audiaţi la Poliţia Municipiului Suceava şi au recunoscut că, împreună cu un al cincilea tânăr, au comis mai multe furturi.
Astfel, aceştia au furat din maşini staţii de emisii recepţie sau modulatoare FM, iar din magazine au furat ţigări, băuturi alcoolice, cafea şi dulciuri.
Cei doi tineri cu vârsta sub 16 ani au fost examinaţi neuropsihiatric, specialiştii stabilind că aceştia au discernământ.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus începerea urmăririi penale faţă de cei cinci tineri.
Cei doi tineri cu vârsta sub 16 ani au fost reţinuţi pentru zece ore, iar pentru ceilalţi doi cu vârste de 16 şi 17 ani s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore.
Cinci tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani sunt cercetaţi după ce în perioada noiembrie-decembrie 2012 au comis 17 furturi din autoturisme şi magazine din Suceava, patru dintre ei fiind reţinuţi, în timp ce al cincilea este căutat de poliţişt