Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi iarna asta se dau bani de încălzire

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 3 octombrie 2009 ·

CET-ul şi Distrigaz-ul primesc cereri pentru ajutorul de încălzire, de care beneficiază şi proprietarii, şi chiriaşii care au un venit sub 615 lei/lună pe membru de familie

Începând cu 1 octombrie, braşovenii care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică în sistem centralizat sau cu gaze naturale şi au venituri mai mici de 615 lei pe membru de familie pot depune cereri pentru a primi ajutor de încălzire. Ajutorul se acordă pentru cinci luni, din 1 noiembrie 2009 până în 31 martie 2010. Anca Gîţeiu, director al Direcţiei de Servicii Sociale (DSS) Braşov, a precizat că ajutorul se stabileşte lunar, în funcţie de venitul solicitantului. Astfel, o persoană cu un venit minim de 156 de lei poate beneficia de un ajutor de încălzire de 262 de lei. Cel mai mic ajutor de încălzire este de 19 lei, pentru cei care realizează 615 lei pe membru de familie. Cererile se depun la sediul CET, între 8.00 şi 19.30, şi la GDF Suez (fostul Distrigaz), între 16.00 şi 19.00. În primele două zile, deja au fost preluate peste 200 de cereri.

Ultima factură la gaz este importantă

Persoanele care locuiesc cu chirie vor trebui să ataşeze la dosar copia după contractul de închiriere vizat de Direcţia Fiscală sau pur şi simplu să aducă de la Asociaţia de proprietari a blocului o adeverinţă din care să rezulte că domiciliază acolo. De asemenea, solicitanţii trebuie să se prezinte şi cu ultima factură de gaz. Anca Gâţeiu, director al Direcţiei de Servicii Sociale, spune că trebuie prezentată ultima factură şi nu ultima chitanţă.

Se aşteaptă circa 30.000 de solicitări

Din datele DSS Braşov, anul trecut, aproximativ 23.000 de familii au beneficiat de acest ajutor. „Chiar dacă a crescut pensia, probabil vor fi pensionari care anul trecut au beneficiat de acest ajutor şi în acest ar putea să nu mai beneficieze. Totuşi, noi ne aşteptăm la

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum 53 minute
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum o ora
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 23 minute
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum 22 minute
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 2 ore
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum 37 minute
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Izvorul Tămăduirii și Hramul Mănăstirii Nucet

Jurnal de Dambovita acum o ora
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii - hramul sfântului locaș. Se va merge, apoi, î

Apple îşi cere scuze pentru reclama la noile iPad-uri

News.ro acum 2 ore
Apple şi-a cerut scuze pentru reclama „insensibilă” prin care şi-a promovat noile tablete, după ce a atras critici din partea multor actori şi artişti. După ce şi-a prezentat cele două noi serii de iPad Pro şi iPad Air, Apple a început să deruleze ş

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°