Mesajul a fost trimis. Multumesc!

25 mai – termen pentru depunerea declaraţiilor de venit

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 12 mai 2012 ·

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov a publicat, ieri, calendarul obligaţiilor fiscale pe luna mai. Potrivit acestuia, în afară de obligaţiile declarative obişnuite, data de 25 mai este termenul pentru depunerea formularului 200 „Declaraţie privind veniturile realizate din România”, de către persoanele fizice care au realizat în anul 2011 individual sau într-o formă de asociere, pentru depunerea formularului 201 „Declaraţie privind veniturile realizate din străinătate”, de către persoanele fizice rezidente care au realizat în anul 2011 venituri din străinătate impozabile în România: profesii libere, activităţi comerciale, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole, dividende, dobânzi, premii şi jocuri de noroc, transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, câştiguri din transferul titlurilor de valoare, venituri sub forma câştigurilor din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract şi alte operaţiuni similare, alte venituri din investiţii, venituri din pensii, precum şi alte venituri impozabile.

De asemenea, tot pe 25 mai este termen pentru depunerea formularului 220 „Declaraţie privind venitul estimat/norma de venit”, de către persoanele fizice care în anul anterior au realizat pierderi şi de către cele care au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum şi de către cele care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puţin 20% faţă de anul fiscal anterior, precum şi pentru depunerea formularului 221 „Declaraţie privind veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit” de către persoanele fizice care realizează în anul 2012, venituri în bani şi/sau în natură, provenind din cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi solare special destinate acestor scopuri şi/sau î

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vasile Bănescu, despre câștigătorul Eurovision 2024: „Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa muzicii”

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a criticat în termeni duri victoria artistului elvețian Nemo la Eurovision 2024, afirmând că este o insultă pentru muzică, care „zdrobește firescul” și „extermină buna-cuviință și bunul simț”. Vasile Bane

Sebastian Burduja: Studiile de la Harvard şi Stanford mi le-am „permis” prin muncă şi rezultate. Acolo poţi studia în funcţie de ceea ce ai în cap, nu de ceea ce ai în buzunare / Ce arată însă paginile oficiale ale celor două universități

HotNews acum 23 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, afirmâ duminică, într-o postare, că studiile de la Harvard şi Stanford şi le-a „permis” mai ales prin muncă şi rezultate, el arătând că la aceste două mari universităţi poţi să studiezi în fun

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 4 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 5 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 42 minute
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

Irina Begu s-a calificat în optimi la Roma

News.ro acum 2 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, duminică, în optimi la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma. Irina Begu a trecut în turul trei de favorita 27, jucătoarea belgiană Elise Mertens, numărul 30 WTA, scor 6-2, 6-0. Meciul a durat o oră şi 18

România asigură peste 20% din consumul UE la carne de oaie. Declarația Ministrului Agriculturii la Sâmbra Oilor

Ziua Constanta acum 26 minute
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile - Sâmbra Oilor. Dumneavoastr

Cluj: Fata de 13 ani care a plecat de acasă de joi a fost găsită. Poliţia face cercetări

News.ro acum 43 minute
Adolescenta de 13 ani plecată de acasă, din municipiul Cluj-Napoca, in ziua de 9 mai, a fost găsită teafără de către poliţişti. Aceştia au demarat cercetări pentru a stabili împrejurările plecării şi dacă fata a fost victima vreunei infracţiuni. „La

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 3 ore
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°