Pe mine mă plătesc părinţii să stau de vorbă cu ei şi cu ai lor copii, elevi de liceu şi studenţi de început, mai ales, ca să le spun ce şi cum să facă pentru « a se realiza în viaţă » şi pentu a avea o leafă mai mare decât colegii lor, când va fi să fie. Mulţi dintre ei sunt dezamăgiţi de ce le spun şi consideră că mi-au dat banii degeaba şi, cel mai probabil, se duc să-i dea în continuare altui consultant.

Prima ridicare din sprâncene apare atunci când părintele mă sună fericit şi îmi spune că ăla micu ştia încă din clasă a opta că vrea să se facă bancher sau notar şi vine la mine că să discutăm doar nişte tehnicalităţi, nişte detalii legate de acest drum clar în viaţă. Iar eu îi atrag atenţia că această « convingere », formată la o asemenea vârstă, s-ar putea să nu fie cel mai bun lucru pe care să i-l dorească lui ăla micu. Ba dimpotrivă, că acesta ar putea să fie un semn că el, în primul rând, nu şi-a făcut treabă lui de părinte aşa cum ar fi fost mai în folosul copilului.

Sigur, ştim cu toţii că pentru aproape orice părinte din România, din anul 2013 « a te realiza în viaţă » înseamnă un job bun şi bine plătit, şi nimic mai mult, iar un copil care « alege» încă de mic cel mai scurt drum care duce într-acolo e prilej de mare fală pentru părinţii aferenţi.

Care părinţi, arzând de nerăbdare, duc mâna la portofel şi vin la mine să mă plătească pentru a le spune cum ar putea să ajungă juniorul încă şi mai repede la jobul visat, eventual dacă ar putea sări şi nişte etape...

Aşadar, înainte de a scrie ce le spun părinţilor şi copiilor şi de ce aceştia cred apoi că mi-au dat banii degeaba, pun şi eu aici o întrebare, cu îndreptăţită curiozitate, celor care au ajuns deja la acest punct al vieţii lor, dar şi celor care stau bine pe partea cu raţionamentul abstract: Gândindu-vă numai şi numai la binele copilului şi la viitorul lui - şi de viitorul