1. Starea de sărăcie a unei importante părți a populației
Președintele nu are prerogative în determinarea politicii economice. Poate întoarce, o singură dată, legi emise de Parlament si poate sesiza Curtea Constituțională. Consultările cu diferite instituții ale statului nu înseamnă că decizia îi aparține. Și alte țări, Grecia, Spania, Italia, Irlanda, Portugalia, se află în criză profundă, fără președintele Băsescu. Economia cu piețe globalizate nu ascultă de președinți. Daca președinții ar avea capacitatea să apere popoare de saracie, n-ar mai exista popoare sarace.
2. Tăierea unor venituri în mai 2010
S-a produs ca parte a înțelegerilor cu FMI-Banca Mondială-Uniunea Europeană, de la care am primit împrumuturi ieftine, ce ne-au permis ieșirea din riscul încetării totale a plăților statului. România nu putea să susțină un nivel de trai mediu, cel puțin, în absența unei producții importante de bunuri și servicii vandabile și cu valoare adăugată mare. Chiar și Germania a majorat salariile cu 21% în 12 ani, iar România cu 80% în trei ani, în guvernarea Tăriceanu. Fără bază economică reală. De unde bani să fie plătite, odată cu venirea crizei economice mondiale? Iar faptul ca le-a anuntat Traian Basescu si nu altcineva tine de greutatea functiei sale in stat.
3. Traian Băsescu s-a substituit guvernului
Nu putea s-o facă, nu-i permitea Constituția. S-a consultat cu Guvernul Boc, iar în problema creșterii TVA la 24%, crucială pentru dezvoltarea econmiei, guvernul Boc n-a ascultat propunerea președintelui.
4. Nu a găsit soluții la principalele probleme ale țării
Președintele singur nu poate face mare lucru, că nu este dictator. A reușit, în parteneriat cu Guvernul, să elibereze instituții importante, inclusiv din justiție, să funcționeze fără amestec politic. Așa a fost posibilă condamnarea lui Adrian Nastase. A inițiat comi
