Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gâscă a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru... omor

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 5 decembrie 2013 ·

Bărbatul din Păunești, care în vara acestui an și-a omorât un consătean, lovindu-l cu pompa de la bicicletă în cap, a fost condamnat la 8 ani de închisoare de magistrații Tribunalului Vrancea. În plus, Costel Gâscă trebuie să achite familiei victimei suma de 30 mii lei, despăgubiri materiale.

Magistrații s-au pronunțat în acest dosar miercuri, decizia putând fi atacată cu apel. „Condamnă pe inculpatul Gâscă C., pentru săvârşirea infracţiunii de omor (...) la 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al.1 lit.a ipoteza a II-a şi lit. b C.pen. Revocă restul neexecutat de 604 zile din pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa penală nr. 185/2011. Contopeşte acest rest cu pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând să execute 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor (...). Menţine starea de arest a inculpatului. (...) Obligă inculpatul la despăgubiri civile în cuantum de 30.000 lei despăgubiri materiale către partea civilă Munteanu M. Obligă inculpatul la 1.100 lei cheltuieli judiciare către stat”, se arată în decizia instanței.

În vara acestui an, Costel Gâscă, din Păunești, l-a ucis pe vecinul său Ion Vrabie cu o pompă de bicicletă. Fapta a fost încadrată inițial la tentativă de omor, dar la câteva zile de la agresiune, victima a decedat într-un spital din București. Anchetatorii au stabilit că există o legătură de cauzalitate între lovitura aplicată de inculpat și decesul victimei.

Scandalul a avut loc în seara zilei de 3 iulie. Gâscă împrumutase bicicleta de la fiica victimei. S-a întors cam târziu, iar între el şi proprietara bicicletei a izbucnit un conflict. Auzind zarva din curte, fiul femeii a ieşit din casă să vadă ce se întâmplă. Gâscă s-a luat la harţă şi cu acesta, ba chiar au început să se îmbrâncească. La un moment dat a apărut victima, respectiv Ion Vrabie, bunicul băiat

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Alertă de inundaţii în România. Râuri din 12 judeţe, sub Cod galben până la miezul nopţii

Mediafax acum 50 minute
Sunt vizate râuri din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa,Buzău, Suceava, Neamţ, Harghita, Bacău, Botoşani şi Iaşi. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 26 minute
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum 44 minute
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Serviciile poloneze anunţă că au găsit dispozitive de ascultare în sala în care trebuia să se reunească guvernul

News.ro acum 26 minute
Serviciile speciale poloneze au găsit şi demontat dispozitive de ascultare într-o sală în care urma să se reunească, marţi, consiliul de miniştri, a declarat purtătorul de cuvânt al coordonatorului serviciilor speciale, relatează Reuters. "Serviciul

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum o ora
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum 45 minute
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 37 minute
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 2 ore
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°