„Regele“ fotbalului românesc şi-a petrecut copilăria pe dealuri, la vânătoare de iepuri şi campionat de copcă, răsfăţat de părinţi şi educat în spiritul valorilor fixe ale comunităţii de machidoni din Săcele. Vremurile s-au schimbat însă, fetiţa şi băiatul său petrec mult timp în faţa computerului, iar Hagi observă că destule dintre tradiţiile strămoşeşti s-au pierdut.

Lui Gheorghe (Gică) Hagi nu i se spune „Maiestate“, n-are sceptru şi nici coroană, deşi e recunoscut drept „regele“ de către toţi nostagicii fotbalului bun, ai fotbalului sentimental, nu resentimentar. E monarhul din familia regală a fotbalului românesc. Şi nu doar pentru că a lăsat în şah mat cei mai buni portari lume, dar a fost unul dintre cei mai devotaţi strategi ai jocului cu 11 „piese“ de pe gazon. Şi, poate cel mai important, a fost prilejul celor mai pasionale, autentice, manifestări de bucurie de pe canapelele optzeciste şi nouăzeciste. Hagi a dăruit tot pe terenul de fotbal şi a fost bine. Cum a reuşit? Nu-i niciun secret, dar e deja o poveste. Vă invităm s-o aflaţi!

„Weekend Adevărul“:Cum a arătat copilăria unui „Rege“ la Săcele?

Gheorghe Hagi: Ca a oricărui copil de la sat. Eu m-am născut să joc fotbal, le-am arătat acest lucru părinţilor prin toate manifestările mele. Primul cadou – şi singurul pe care li l-am cerut vreodată! – a fost o minge. Am primit-o când aveam 5 ani, deşi o cerusem la 3. În perioada aceea ne apropiam de calificarea României la Mondialul din 1970 şi toată lumea spunea: „Dobrin e mai bun ca Pelé!“. Noi n-aveam televizor, era doar din auzite. Ce aflam şi noi, ştii cum se vorbeşte despre sport.

Despre Dobrin şi Pelé cum ai aflat? Din ziare?

Când am venit de la sat la oraş, în ’74.

„Vânam iepuri cu praştia şi cu câinii“

Cum era viaţa în Săcele?

Am făcut toate lucrurile pe care le face un copil. Ce poţi