Ce-i paradoxul? Un enunţ contradictoriu şi, în acelaşi timp, demonstrabil. Ca să-l cultivi îţi trebuie, înainte de orice, inteligenţă, spirit de observaţie pentru a detecta autocontradicţia, curaj şi, deloc în ultimul rând, umor. ”Când omul vrea cu orice preţ să trăiască, medicina este neputincioasă” – spune Dorel Schor în cartea recent apărută la Iaşi „Zâmbeşte, mâine va fi mai rău” (Ed. 24 de ore, 2012). De unde se vede că şi autoironia trebuie introdusă în ecuaţie: medic fiind, autorul nu se sfieşte să trateze în cheie ironică eşecurile (rareori asumate) propriei profesii.
S-au împlinit 40 de ani de la debutul editorial al botoşăneanului Dorel Schor. Desigur, la „Junimea”, cu opul de proză intitulat „Şarpele şi cupa”. De peste trei decenii trăieşte la Netanya, în Israel, dar de publicat cărţi, tot la Iaşi o face... din toată inima. Condeierii evrei plecaţi din fosta capitală a Moldovei către zări mai calde se pare că încă tânjesc după atmosfera culturală a urbei de suflet, mizând pe atestatul validării ieşene, totdeauna certificând calitate. I-am prefaţat cartea din 2007 („Înger cu coarne”, Ed. Junimea), scriind atunci că Dorel Schor este un blajin înzestrat cu un ascuţit simţ al umorului, deosebit de sensibil, capabil să dibuiască cele ascunse dincolo de aparenţe, un moralist cu mănuşi, care nu apelează la sentinţe contondente, ci la terapia subtilă şi inteligentă a umorului fin, până la urmă tot coroziv. Chiar autorul se explică: ”De multe ori când cititorul râde, aş prefera să zâmbească”. Fiincă, dincolo de hazul cugetării bine rotunjite în concizia aforismului, pâlpâie un tâlc amărui, rămâne un zaţ al resemnării ostenite.
Noul volum, prefaţat spectaculos de Adi Cristi şi postfaţat de Mihai Batog-Bujeniţă, atestă o mai insistentă cultivare a virtuţilor paradoxului, care, deşi încadrabil în categoria generală a aforismelor, aduce specificitatea op