În perioada în care penitenciarul din Râmnicu Sărat a funcţionat ca închisoare politică (1948-1963), regimul de detenţie impus de comandantul penitenciarului, Alexandru Vişinescu, s-a caracterizat prin duritatea izolării, înfometarea sistematică şi bătăile discreţionare aplicate deţinuţilor.
Încă din anul 1947, în puşcăria de la Râmnicu Sărat au fost închişi ca deţinuţi politici ţăranii originari din zona Buzăului care s-au opus colectivizării sau au evitat depunerea cotelor agricole obligatorii. Apoi au fost încarceraţi membri ai partidelor tradiţionale (PNŢ şi PNL) din aceeaşi zonă, iar din 1957, liderii Partidului Naţional Ţărănesc Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ilie Lazăr, Ion Diaconescu, Victor Rădulescu Pogoneanu precum şi foştii miniştri Ion Petrovici şi Petre Tomescu. De reţinut că între anii 1956 şi 1963, comandantul închisorii a fost Alexandru Vişinescu.
Singurul publicist buzoian care a reuşit să-i ia un interviu lui Corneliu Coposu, încarcerat şi el timp de 7 ani la Râmnic, povesteşte că în acest loc s-au experimentat cele mai cumplite metode de exterminare. “Am avut privilegiul să-i iau un interviu seniorului Coposu în anul 1994 chiar la dânsul acasă. Am aflat că aici a avut loc un experiment sinistru, unic în România. Deţinuţii erau cel mai mult terorizaţi psihic. Era o metodă curată de exterminare. Coposu mi-a spus că, la un moment dat, gardienii se considerau mai terorizaţi decât deţinuţii pentru că nici ei nu aveau voie să vorbească. Aveau pâslari ca să nu facă zgomot când se deplasau prin închisoare. Pedepsele mai uşoare constau în ridicarea patului după care deţinuţii erau obligaţi să doarmă pe ciment. Pedepsele mai grele constau prin aruncarea într-o carceră la subsol plină cu apă. Cert este că la Râmnicu Sărat s-a pus în practică teroarea albă, cea mai cumplită metodă de exterminare prin care mai mulţi deţinuţi s