Maine se vor implini 160 de ani de la nasterea profetului national, Ion Luca Caragiale, omul care a reusit sa descrie cel mai bine unele aspecte ale politicului romanesc si ale anexelor lui. Din nefericiure, Nea’ Iancu a ramas actual la propriu si nu numai la figurat. In mentalul nostru politic am ramas cu el, de fapt el a ramas cu noi cucerindu-si nemurirea. Lumea politica romaneasca este extrem de bine structurata. Fiecare are un loc si fiecare pe locul lui, asteptand-si promovarea. Indiferent de partid, indiferent de doctrina (de obicei sublima, dar lipsita cu desavarsire). Am sa incerc o descriere cu tot umorul posibil, ca un fel de omagiu adus lui Nea’ Iancu la aniversarea zilei lui. Structurile de partid: “şoşonari”, “purtatori de servieta”, “locotenenti” si “administratori” La baza structurilor politice stau “tălpaşii” sau “şoşonarii”. Oamenii fara nici o meserie sau pensionati pe bune sau ne-bune, care vara, iarna, sunt la dispozitia organizatiei de partid. Ei se lupta cu şoşonarii altor partide pentru locurile cele mai bune de afisat, rup afisele concurentei, fac comisioane, uneori umilitoare. Majoritatea lor sunt platiti de partid cu salariu minim pe economie, mai fac si ei niste mizilicuri de la sefi, doua trei milioane pe luna sa nu mori de foame. Imediat dupa şoşonari vin “purtatorii de servieta”. Purtatorul de servieta este prima functie in ierarhia politica, economica sau financiara la romani. Este o functie mostenita de la comunisti, referinte istorice ne pot dovedi insa ca aceasta functie a existat si in perioada interbelica, adica de fapt de cand romanul a migrat de la traista la servieta. Servieta sefului este un obiect de o enorma importanta pentru sef si pentru purtator. Chiar daca sefu’ isi tine in servieta numai sandvisurile, servieta este importanta, pentre ca este a sefului. Purtatorul acestei serviete este si el un om care si-a gasit scopul