O mare de oase sustine efortul individului in timp. Oasele milioanelor de necunoscuti care au luat parte, inconstient si totusi plenar, la un "maraton" istoric planetar, a carui destinatie finala le ramine, in fond, tuturor necunoscuta. "Tombstone" inseamna, in engleza, "piatra de mormint". Este numele unui orasel din sudul Arizonei, devenit popular dupa ce Hollywood-ul i-a dedicat o superproductie cinematografica in 1993. Filmul, laureat cu o multime de Oscar-uri, a rulat si la noi. Probabil multa lume si-l aminteste. Se axeaza pe povestea lui Wyatt Earp, erou mitologic (desi personaj real, la origine) din Tombstone. El a tinut piept, alaturi de fratii sai, bandelor de gangsteri ce inca mai bintuiau Vestul Salbatic in secolul 19. Intransigenta fata de respectarea legii si curajul fata de moarte l-au proiectat in legenda. A devenit un fel de "brand" istoric pentru Tombstone. Totusi, oraselul, de la nume si pina la culoarea locala, ramine un exemplu de macabru vest-american si prea putin o sursa generatoare de optimism (ca mitul intemeietor al lui Earp bunaoara). Constienti de valoarea istorica a locului, dar si de componenta turistic-financiara pe care o va dezvolta in timp, americanii l-au conservat intr-un mod admirabil. Tombstone e astazi o asezare suspendata cronologic. Gasesti aici toata atmosfera Vestului Salbatic traditional, cu praful desertului ridicindu-se, in mici rotocoale, pe "strada principala" (main street), cu usile batante ale barurilor (saloons) scirtiind lugubru si cu urmele cartuselor de odinioara (inca vizibile in arhitectura din lemn a caselor) dindu-ti fiori de gheata. De altfel, insasi legenda intemeierii orasului (precedind-o pe cea a lui Earp) are un continut destul de sinistru. Se spune ca un cowboy indraznet ar fi pornit, pe la inceputul secolului 19, in explorarea teritoriului din sudul Tucson-ului - banuit, pe atunci, limita absoluta a c