Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Mehedinţi vor deschide o anchetă internă
Conducerea Inspectoratului Şcolar Mehedinţi sare în apărarea profesorilor. Emil Mirică, inspectorul general nu-şi face probleme că ministerul a cerut să sesizeze Parchetul în legătură cu 72 de cadre didactice bănuite că ar fi ajutat la fraudarea bacalaureatului.
„Domnul ministru a prezentat o situaţie pentru toată ţara, multe judeţe au avut probleme, problemele sunt izolate. Cadrele didactice din judeţul Mehedinţi sunt persoane foarte serioase”, a declarat inspectorul general.
Cererea ministrului mai trebuie să aştepte pentru că Inspectoratul Şcolar Mehedinţi va dechide o anchetă internă, iar metodologia după care se vor face investigaţiile este stufoasă.
„Inspectoratul şcolar nu are obligaţia decât să cerceteze acele cazuri în care s-a făcut o supraevaluare a lucrărilor de la bacalaureat, în sesiunea a doua, sau o subevaluare pentru ca avem şi cazuri de acestea, dar mai izolate.
În perioada care urmează nu vom face altceva decât să verificăm aceste lucruri, dar trebuie făcută precizarea că acest lucru se va întâmpla în fiecare unitate şcoalară în parte unde cadrul didactic este titular.
Inspectoratul Şcolar nu are competenţe să cerceteze un cadru didactic care este angajat cu contract într-o unitate şcoalară”, a adăugat Emil Mirică.
De asemenea, ministrul Educaţiei a anunţat că alţi 24 de profesori evaluatori vor fi cercetaţi disciplinar.