Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Confesiunile unor agente Mossad: viaţa ca-n filme

Publicat in Adevarul, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Pentru femeile spion din cadrul Mossad, instituţia de spionaj israeliană, viaţa decurge asemenea unui scenariu de film: intrigi, nopţi nedormite, flirturi periculoase, totul pentru apărarea interesului statului şi cu repercusiuni asupra familiilor lor. Pentru prima dată, cinci agenţi de sex feminin membri Mossad au făcut declaraţii publice, săptămâna aceasta, în cadrul unui interviu pentru ziarul israelian „Lady Globes”, oferind cititorilor un punct de vedere din perspectivă feminină asupra activităţilor clandestine întreprinse de serviciile secrete ale Israelului. Flirtul, armă mortală Acestea au discutat despre folosirea atuu-rilor feminine în exercitarea îndatoririlor care le revin pentru a îndeplini misiunile încredinţate, însă şi despre limitările acestor privilegii. Nu contează cât de importantă este o misiune, există anumite limite pe care acestea nu le vor depăşi şi peste care nu li se va cere să treacă, au subliniat agentele. Femeile, care ocupă poziţii înalte în Mossad, au fost implicate în unele dintre cele mai riscante şi importante operaţiuni. Una dintre agente, Yael, a afirmat că flirtul este un joc cinstit atunci când vine vorba de securitatea naţională. Aceasta a relatat reporterilor ziarului că femeile se bucură de anumite „avantaje” spre deosebire de bărbaţi.„Un bărbat care vrea să obţină acces la o zonă interzisă are mai puţine şanse decât o femeie zâmbitoare.” „Ne folosim feminitatea deoarece orice mijloc este permis”, a confirmat Efrat, agenta cu cel mai înalt rang din Mossad dintre cele cinci. „Chiar dacă am intenţiona ne îndeplinim o misiune culându-ne cu şeful echipei preşedintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad, nimeni din cadrul Mossad nu ne va permite. Femeile agent nu sunt folosite ca sclave sexuale. Flirtăm, dar limitata este până la sex.” „Cindy“ l-a prins pe Vanunu Una ditre operaţiunile cele mai remarcabile desfăşurate de Mossad în care

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 6 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 8 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 8 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 13 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 7 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 11 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 10 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 8 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

sâm.

9°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

sâm.

8°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°