Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colindul "Caprei" alungă cu zgomot spiritele rele de pe străzile Reșiței

Publicat in Adevarul, vineri 31 decembrie 2010 ·

Pe lângă mâncarea tradițională pe care cărășenii o consumă în noaptea de Anul Nou, sunt ritualuri pe care aceștia le adoptă, ca să scape de spiritele rele. Printre acestea se numără și colindatul cu capra. Deși multă lume se ferește de zgomotul colindului, Capra apare pe străzile Reșiței la fiecare final de an.

Dacă la Crăciun, spiritul sărbătorilor este propagat de micuții reșițeni care cântă colinde liniștitoare, de Anul Nou, gălăgia le ia locul. "Tradiția spune că trebuie să fie mult zgomot, pentru că acesta alungă spiritele rele", spune Gheorghe Țunea, directorul Centrului pentru Promovarea Culturii Tradiționale din Caraș-Severin. Colindul are versuri specifice, pe care cu greu le poți desluși. Important este doar să le dai bani colindătorilor pentru gălăgia făcută.

Cărășenii mai țin la tradițiile din noaptea de Revelion, pentru că își doresc un an fericit și, mult mai bun, din punct de vedere financiar decât cel de anul trecut. Astfel că, superstițiile lor sunt numeroase. „În noaptea de Revelion, am tot timpul bani la mine pentru că vreau să îmi meargă bine.

Deși anul 2010 a fost dificil din punct de vedere financiar, voi avea și acum bani în buzunar. Poate funcționează măcar pentru 2011 superstiția”, spune Toma Alexandru, un tânăr de 30 de ani din Reșița.

Tot potrivit tradiției, acel obiect pe care îl ții în mână de Anul Nou, la 12 noaptea, sau cel pe care pui mână imediat dupa ora 12 va fi cel mai important plan al vieții tale în anul care vine.

„Dacă ții bani în mână, vei merge bine cu banii tot anul, dacă îți ții iubita de mână, îți va merge bine cu dragostea tot anul. De asemena, dacă ții paharul în mână, se spune că anul care vine va fi unul vesel.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 49 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 9 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 34 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum o ora
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 23 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

16 incidente de securitate legate de drone, în apropierea bazelor aeriene din România

HotNews acum 11 minute
În ultimii doi ani, au fost identificate 16 incidente de securitate în apropierea bazelor aeriene din România, legate de suspiciuni privind drone sau sisteme aeriene fără pilot, a transmis Statul Major al Forţelor Aeriene la solicitarea Europa Liber

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum 54 minute
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°