Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La mustaţă

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 26 iulie 2008 ·

Din cauza litigiului cu Otopeniul pentru neplata a 435.000 de euro, Poli Timişoara a primit ieri abia dreptul de a face transferuri şi de a juca cu FC Argeş

Comisia pentru Statutul Jucătorului a decis ieri că Poli Timişoara are drept de joc în prima etapa a Ligii I. Echipa lui Uhrin jr. joacă astăzi de la ora 19.30, la Piteşti, în direct pe GSP TV 3.

Deşi conducerea lui CS Otopeni a susţinut că are o decizie irevocabilă conform căreia Poli nu va putea fi programată în campionat şi nu va putea face transferuri pînă nu achită 435.000 de euro, Timişoara a primit girul federal. Datoria reprezintă o rată din transferul jucătorilor Sandu şi Cojocnean de la Otopeni la Poli.

"Este inadmisibil în ce hal judecă FRF, mi-au dat cîştig de cauză, aveam decizie irevocabilă şi cu 12 ore înainte de meciul lui Poli vin şi demontează tot. Vreau să văd unde scrie că se poate contesta o hotărîre definitivă şi că pot comasa două dosare, pentru că ne-am judecat pentru fiecare rată în parte. Asta nu o să rămînă aşa! Stau după bani de un an, în cazul în care contractul e valabil şi nu este nici o clauză", a spus Mugur Porumbacu, directorul general de la Otopeni.

Conducerea lui Poli nu a avut nici o emoţie că echipa nu ar putea fi programată în prima rundă. "Cei de la Otopeni să ia cartea şi să înveţe, să-şi plătească avocaţii, să nu mai vîndă pielea ursului din pădure şi să alerge după urs. Mai mult nu vreau să spun despre ei pentru că îi fac prea mari. Sînt alt fel de Zamboni", a spus Iancu.

Latovlevici în lot

Deşi era aproape transferat la Dinamo, Iasmin Latovlevici a făcut deplasarea împreună cu Poli pentru meciul de astăzi cu FC Argeş. Dacă jucătorul a evitat să comenteze pe seama trecerii în "Groapă", preşedintele Marian Iancu susţine în continuare că mutarea este imposibil de realizat din cauza impr

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 2 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 3 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 3 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 4 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 8 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 3 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 8 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°