În primele zile ale Târgului Internaţional de Carte şi Muzică, de la Braşov, peste câteva mii de vizitatori au trecut pe la standurile editurilor de carte şi a producătorilor de muzică. Însă potrivit reprezentanţilor marilor edituri, vizitele n-au însemnat şi achiziţii. Corint, Humanitas sau Polirom şi Cartea Românească nu se pot mândri, în primele două zile de târg, cu un anumit titlu vândut foarte bine. Reprezentanţii editurilor mizează pe vânzări mai bune în week-end.
Rao spune că a vândut mai bine în acest an
Reprezentanţii Editurii Rao spun că în prima zi de târg foarte bine s-au dat titlurile de beletristică – literatură universală şi naţională. „Foarte bine s-a dat Dan Brown, în general, cam cu tot ce a scris el. Nu vorbim de zeci de volume, însă în prima zi, ieri (joi – n.r.) a fost foarte bine. Pot spune chiar că, faţă de anul trecut, vânzările din prima zi au fost mult mai bune, în ciuda crizei. Ne bucură că sunt şi oameni care citesc”, a declarat Mirela, reprezentantă a Rao. Aceasta a mai precizat că, în acest an, editura a venit cu reduceri de 10 procente pentru volume, iar pentru literatura contemporană, incluse în Rao Classic, reducerea aplicată a fost de până la 25-30%.
„Nu ştiu dacă am dat zece volume din acelaşi autor”
Dacă Rao spune că anul acesta se bucură de vânzări mai bune, nu la fel spun şi reprezentanţii Editurilor Corint, Humanitas sau Polirom. Fiecare din reprezentanţii acestor edituri spun că mult mediatizata criză i-a făcut, în general, pe români, să-şi drămuiască mai bine banii şi să renunţe la cărţi. „Oamenii ar citi, încă au această dorinţă. Însă se pare că mult mediatizata criză le-a întipărit în minte că nu mai pot să cheltuiască aşa cum o făceau în alţi ani. Primul lucru la care renunţă este cartea, întotdeauna. Consecinţa: nu ştiu dacă am vândut zece volume din acelaşi autor în prima zi, spre