Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copil de 8 ani agresat sexual de un altul de 15 ani violat şi el cândva

Publicat in Ziarul de Iasi, duminică 28 aprilie 2013 ·

Cel mic a reuşit să scape de viol opunându-se atât cât a putut. Agresorul violat a fost trimis în judecată.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au trimis în judecată un băiat de 15 ani, pe care îl acuză de tentativă la viol şi corupţie sexuală.

Dumitru C. a ajuns prădător sexual după ce, în trecut, pe când avea doar zece ani, a fost el însuşi obligat să întreţină raporturi sexuale de un băiat mai mare. În vara anului trecut, Dumitru C., despre care procurorii susţin că ar avea probleme psihice, s-a întâlnit cu minorul Marian în comuna Popricani şi i-a spus să meargă împreună cu el în pădure pentru a aduna nuci. După ce au ajuns acolo, într-un loc ferit de lume, adolescentul l-a lovit pe băiatul de opt ani cu pumnii peste faţă, după care a încercat să-l violeze. Nu a putut întreţine raporturi sexuale cu copilul pentru că acesta a început să se zbată şi să ţipe din toţi rărunchii. În acel moment, Dumitru C. s-a masturbat în faţa şcolarului. După ce au plecat de acolo, agresorul l-a ameninţat pe Marian că îi va face rău dacă va povesti cuiva. Scena s-a repetat câteva luni mai târziu, în luna septembrie. La fel ca şi prima dată, Dumitru C. l-a luat pe minor, prin ameninţări, în pădure, acolo unde l-a lovit şi încercat să-l violeze. Victima l-a implorat să o lase în pace, aşa că băiatul de 15 ani s-a masturbat încă o dată în faţa sa şi l-a lăsat să plece. Vestea a ajuns până la urmă la urechile mamei lui Marian, care a sunat la 112 şi a anunţat Poliţia.

În faţa anchetatorilor, Dumitru C. şi-a recunoscut vina. Procurorii au concluzionat că acesta are un profil psihologic de tip agresiv. Pe când avea 10 ani, Dumitru C. a fost convins de un băiat cu patru ani mai mare să îi facă sex oral. Scena a fost filmată cu un telefon mobil şi transmisă mai departe colegilor de clasă.

Cel mic a reuşit să scape de viol opunându-se atât cât a putut.

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 6 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 10 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 9 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 11 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 9 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 7 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 10 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 8 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°