Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul "Micului Hercule": Ce a decis instanţa în privinţa celor doi copii puşi de tată să facă exerciţii de forţă dificile

Publicat in Mediafax, miercuri 5 iunie 2013 ·

Cererea Direcţiei pentru Protecţia Copilului Olt de a-i scoate din familie şi a-i da în plasament pe Giuliano şi Claudiu Stroe, cei doi fraţi puşi de tatăl lor să facă exerciţii de forţă foarte dificile, a fost respinsă, miercuri, de magistraţii Tribunalului Olt. DGASPC Olt a anunţat că va ataca decizia instanţei.

UPDATEDGASPC Olt va ataca decizia instanţei în cazul "micului Hercule" şi al fratelui său

Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Potecţia Copilului (DGASPC) Olt, Rădiţa Piroşca, se declară dezamăgită de decizia Tribunalului, care a respins cererea de scoatere din familie a fraţilor Giuliano şi Claudiu Stroe, spunând că DGASPC va ataca hotărârea instanţei.

Directorul DGASPC Olt, Rădiţa Piroşca, a declarat corespondentului MEDIAFAX că va continua demersurile, respectiv va formula apel, în termenul legal de cinci zile, până la o soluţie favorabilă în cazul celor doi copii.

"Nu pot să mă declarar decât dezamagită de decizia acestei instanţei, dar în acelaşi timp nu comentez decizia instanţei. Noi vom continua demersurile, vom face apel în termen de cinci zile şi vom continua să monitorizăm familia. Indiferent şi de rezultatul apelului, Direcţia va continua monitorizarea celor doi minori ai familiei Stroe, atât prin intermediul angajaţilor noştri, cât şi cu ajutorul autorităţilor. Vom încerca să colaborăm cât de mult putem cu familia, dar şi cu autorităţile din comuna unde locuieşte familia, astfel încât să ne putem atinge scopul de a-i şti pe copii protejaţi şi sănătoşi", a declarat Rădiţa Piroşca.

Magistraţi Tribunalului Olt au judecat, miercuri, cererea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt de a-i scoate din familie pe Giuliano Stroe, în vârstă de 9 ani, şi pe fratele mai mic al acestuia, în vârstă de 7 ani, din localitatea Icoana (Olt), puşi de tatăl lor să facă exerciţii

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 11 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 2 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 10 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 8 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 7 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 12 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

8°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°