Arădeanul Waldi Guşet a construit în Germania, la Eggebek, unul dintre cele mai mari parcuri de electricitate din surse solare din lume, în valoare de 140 de milioane de euro.
Mai avem parte de poveşti de succes în perioada de criză? Un arădean care a reuşit să câştige licitaţia pentru unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din lume, construit la Eggebek, în nordul Germaniei, într-o fostă bază NATO,este dovada că o afacere bună poate fi făcută oricând. Cu atât mai mult cu cât istoria lui Waldi Guşet, care a plecat acum ani buni din comuna arădeană Vladimirescu, are ingredientele poveştii cu Cenuşăreasa. Astăzi, bărbatul de 39 de ani are 250 de angajaţi, din care aproximativ 80 sunt chiar din comuna lui natală.
Waldi Guşet a plecat la muncă în Spania în urmă cu aproape 20 de ani. A lucrat mult timp în domeniul construcţiilor de aici, alături de alţi români plecaţi pe şantierele europene. „La un moment dat se stricaseră treburile în Spania, iar câştigurile erau din ce în ce mai mici. Aşa că am realizat că panourile solare şi energia solară reprezintă viitorul. Atunci am decis să plec în Germania pentru a mă instrui în domeniu", povesteşte Waldi Guşet.
Cursul care i-a schimbat viaţa
Totul a început când Guşet s-a înscris la un curs pentru a se specializa în domeniul fotovoltaic. A rămas să lucreze un an la firma care a organizat cursul, iar opt ani mai târziu, bărbatul a decis să-şi deschidă propria afacere, Enercons Guset. Pentru început şi-a adus fraţii să lucreze împreună cu el, apoi prietenii, ajungând ca pentru lucrarea pe care a făcut-o la Eggebek să angajeze nu mai puţin de 150 de oameni din Arad, majoritatea consăteni din comuna Vladimirescu.
„Avem angajaţi din Uruguay, Polonia, Ungaria, Spania, Portugalia şi chiar din Germania. În domeniu sunt firme care nu au tot timpul de lucru. Noi am reuşit să avem