Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Controlul in liceele de elita, neagreat de minister

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 25 ianuarie 2002 ·

Prezent la Iasi, ministrul secretar de stat, Vasile Molan, nu s-a aratat prea incintat de controlul initiat de Doru Tigau in liceele de elita unde a plouat cu note umflate. "Nu putem contesta valoarea unei medii printr-o lucrare de control", a declarat Molan Initiativa lui Doru Tigau, inspector general adjunct, de a testa elevii de liceu cu medii mari, nu l-a incintat deloc pe Vasile Molan, ministru secretar de stat in Ministerul Educatiei si Cercetarii. "Nu putem sa spunem ca, dind o lucrare de control, putem contesta valoarea unei medii de pe un semestru scolar. Ar fi absurd. Ce a facut Inspectoratul Scolar Judetean este doar un studiu", a spus Vasile Molan. Ministrul secretar de stat a apreciat ca nu se poate nega ca exista o doza de subiectivism in notarea elevilor, dar aceasta este data de profesori in anumite scoli, nu in toate scolile din tara. "Este un lucru stiut ca nivelul unitatilor de invatamint difera de la caz la caz. Dar nici o lege din lume nu ne poate da dreptul de a anula mediile unor liceeni", a afirmat Vasile Molan. Plingeri de la parinti Se pare ca aceste declaratii vor pune punct testarilor din licee pe care le-a initiat in urma cu o saptamina Doru Tigau, care voia sa constate in ce masura mediile foarte mari din liceele iesene se justifica. "Nu doresc sa comentez", a fost raspunsul lui Doru Tigau la declaratiile facute de ministrul secretar de stat. Controlul asupra evaluarii elevilor, initiat saptamina trecuta in sase licee de elita de adjunctul ISJ, Doru Tigau, a adus la usa lui Mihai Dumitriu, inspector scolar general, mai multi parinti, printre care si persoane influente, care s-au plins ca fiii sau fiicele lor au fost supusi unor adevarate tiruri de testari. Nemultumirile parintilor l-au facut foc si para pe inspectorul general, care a fost pentru o saptamina plecat din Iasi. Astfel, rezultatele testelor care ar fi trebuit sa fie facute pu

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 21 minute
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 52 minute
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Amazon va investi 15,7 miliarde de euro în Spania / „Cea mai mare investiție din zonă”

HotNews acum 57 minute
Gigantul american de comerț online Amazon a anunțat miercuri o investiție gigantică de 15,7 miliarde de euro pe o perioadă de zece ani pentru a crește capacitatea centrelor sale de date din Aragon, în nord-estul Spaniei, potrivit AFP. Depozit al Ama

Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Mediafax acum 50 minute
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat că nu ar trebui să existe ,,niciun loc pentru neutralitate", pe fondul ameninţărilor tot mai mari din partea Rusiei. Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de ,,umbrela de

AFM a aprobat finanţări de aproape 97 de milioane de lei în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”

Adevarul acum o ora
Cereri eligibile în valoare de 96,68 milioane de lei au fost depuse de persoanele fizice în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice”, în timp ce unităţile de cult au transmis solicitări în cuantum de 13,94 milioane de lei, informează Administraţ

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: va convoca alegeri generale pentru luna iulie – surse

Mediafax acum 40 minute
Rishi Sunak va convoca alegeri anticipate surpriză pentru luna iulie, potrivit unor surse de rang înalt pentru The Guardian. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după

Beijingul, acuzat că trimite Rusiei arme letale pentru a le folosi în Ucraina. "E timpul ca lumea să se trezească"

Ziare.com acum 20 minute
Grant Shapps, ministrul britanic al Apărării, acuză China că furnizează sau este pe cale să furnizeze arme letale Rusiei, pentru a le folosi pe frontul din Ucraina, transmite Reuters, potrivit kyivindependent.com. Ministrul a explicat că Marea Brita

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°