Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Negocieri pentru şefia SRR şi SRTV

Publicat in Adevarul, marți 22 iunie 2010 · · ·

Partidele parlamentare discută până în ultima clipă lista propunerilor pentru conducerile televiziunii şi radioului public.

Democrat-liberalii se vor reuni miercuri pentru a decide pe cine propun pentru SRTV şi SRR. Discuţiile au loc după ce tentativa Ralucăi Turcan de “depolitizare” a celor două instituţii a eşuat în Parlament.

Preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, Raluca Turcan, a susţinut ieri că democrat-liberalii nu au discutat încă despre persoanele care vor fi nominalizate pentru Consiliile de Administraţie ale celor două instituţii, procedura de desemnare urmând să înceapă astăzi. Turcan este iniţiatoarea proiectului privind organizarea şi funcţionarea SRR şi a SRTV, respins recent de Senat. Propunerea legislativă viza, în principal, depolitizarea conducerilor celor două instituţii.

Şefia televiziunii incertă, UDMR vizează radioul public

Printre numele avansate iniţial pentru preluarea conducerii SRTV au figurat Robert Turcescu, Rodica Culcer şi Ion Cristoiu. Ziaristul Robert Turcescu a declarat ieri că nu a mai primit nicio ofertă din partea PDL pentru preluarea şefiei Televiziunii.

“Nu m-a mai căutat nimeni. Oricum, eu rămân pe poziţii: m-aş gândi doar dacă aş primi un mandat întreg, nu unul interimar la TVR”, a comentat ieri Turcescu.

Reprezentanţii UDMR nu exclud posibilitatea preluării şefiei SRR. “Deocamdată să facem Consiliile de conducere, apoi acestea îşi vor alege un preşedinte, dar de ce nu ar putea să preia radioul, de exemplu, cineva din partea noastră?”, a spus liderul UDMR, Marko Bela. Potrivit unor informaţii apărute în presă, Melinda Borbely, soţia lui Laszlo Borbely - ministrul Mediului-, ar putea prelua şefia SRR. Informaţia a fost însă negată de ministrul Borbely. “Nici vorbă de aşa ceva. Propunerile vor fi discutate mâine (n.r., astăzi) la partid”, a spus acesta. @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 2 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 2 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE: Spania ocupă primul loc

Wall-Street.ro acum 24 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Verstappen obţine pole position-ul în cursa de sprint de la Miami

Mediafax acum 3 ore
Triplul campion mondial Verstappen, care a venit de pe locul patru pe grilă pentru a câştiga prima cursă de sprint a anului la Marele Premiu al Chinei, va pleca din faţă sâmbătă, după ce a înregistrat cel mai bun timp de un minut, 28,194 secunde pe

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum 30 minute
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 4 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 3 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 45 minute
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°