Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat, sâmbătă noapte, Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, aceasta fiind publicată pe site-ul presidency.ro la 25.56, liderul de la Palatul Cotroceni respectându-şi promisiunea făcută pe 21 noiembrie în cadrul unei emisiuni de televiziune.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat pe 21 noiembrie în cadrul emisiunii că PSD doreşte referendum pentru revizuirea Constituţiei odată cu prezidenţialele pentru a pune „o maimuţă” la Cotroceni, şi a apreciat că un astfel de demers ar duce la decredibilizarea României în UE
El a menţionat că, procedural, poate să mai ţină actul normativ, înainte să îl promulge, zece zile, aşa cum prevede legea, după ce i se trimite motivaţia Curţii Constituţionale.
„Nu am alte mijloace. Nu a venit încă dar ştiu că sunt instrucţiuni extrem de ferme să fie redactată destul de repede. Mă rog, presiuni, să spun. Am folosit greşit expresia instrucţiuni", a mai spus şeful statului. El a menţionat că va promulga legea în a zecea zi, la ora 23 şi 59 de minute, atât cât îi permite Constituţia, adăugând că încearcă să preîntimpine un astfel de „dezastru”.
Pe 4 decembrie Victor Ponta îi trimitea o scrisoare preşedintelui pentru a grăbi promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
„Stimate domnule Preşedinte, având în vedere decizia nr. 471, din 14 noiembrie 2013 a Curţii Constituţionale, publicată ieri, cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, prin care se resping obiecţiile de neconstituţionalitate pe care le-aţi formulat, vă rog să promulgaţi cu celeritate legea, pentru a intra cât mai rapid în v