Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viaţa la minus 45 de grade

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 7 ianuarie 2012 ·

Pentru mulţi dintre noi şi în special pentru iubitorii de căldură, vremea asta mohorâtă şi frigul care se înteţeşte tot mai tare sunt greu de suportat. Vestea proastă este că mai avem câteva luni bune de iarnă, vestea bună este că trăim într-o zonă cu temperaturi paşnice. Media tempe­raturii pe timp de iarnă în România este cuprinsă între –3 şi –5 grade Celsius. Au fost într-adevăr ierni năprasnice când temperaturile au coborât foarte mult, dar niciodată nu au atins media celor din Republica Yakutia.

Situată în Siberia, aproape de Cercul Polar, Yakutia şi-a câştigat reputaţia de cea mai fri­guroasă regiune locuită de pe Pământ pe 26 ia­nuarie 1926, când, în sătucul Oymyakon, au fost înregistrate –71,2 grade Celsius. Într-o iarnă normală, media este –45 de grade Celsius. Este atât de frig, încât un pui de somn într-un congelator ar fi probabil relaxant ţinând cont de faptul că acolo sunt doar –18 grade Celsius.

Cei peste 950.000 de locuitori ai Republicii Siberiene au fost nevoiţi să se adapteze unor condiţii de viaţă la fel de aspre ca şi gerul cu care se confruntă. Întreaga suprafaţă este aşezată pe o pătură de gheaţă care are de la câţiva centimetri grosime până la aproape doi kilometri. Primele case au fost aşezate în contact direct cu gheaţa care s-a topit şi a făcut ca imobilele să se afunde, ceea ce le-a deteriorat structura de rezistenţa. Drept urmare, construcţiile noi sunt aşezate pe piloni, pentru a permite circulaţia aerului.

Lunile de iarnă în Yakutia par desprinse dintr-o poveste despre Epoca de Gheaţă. Alimentele de bază sunt carnea de ren şi cal sau peştele. Se găsesc peste tot în pieţele care seamănă cu congelatoare uriaşe. La temperaturi de sub – 40 de grade Celsius, orice bacterie din alimente moare, aşa că unele sortimente de carne sunt consumate crude. Cea mai cunoscută mâncare este stroganino, peşte crud, îngheţat, pe care yak

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 2 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 2 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 2 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 4 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 12 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Ciucă: Instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei / Ne e teamă că se şubrezeşte democraţia şi că ne sunt atacate valorile? Păi să le apărăm!

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, la evenimentul de lansare a candidaţilor liberali din judeţul Mureş, că instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei. El

Vremea

București
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

14°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°