Victor Teodorescu, magistratul care a comandat uciderea soţiei sale, s-a născut pe 18 decembrie 1967, în Braşov. A absolvit, în 1993, Facultatea de Drept „Babeş - Bolyai” din Cluj Napoca, obţinând nota maximă la examenul de diplomă. De atfel, foaia sa matricolă este plină de note de 10 şi doar câteva de 9. Anul 3, considera al fi cel mai greu din toată facultatea, a fost promovat de Teodorescu cu nota 9,90.
După absolvirea facultăţii, Victor Teodorescu s-a întors în oraşul natal şi a fost numit, în octombrie 1993, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov. A fost eliberat din fucţie, prin demisie, la data de 1 martie 1996. S-a angajat imediat consilier juridic la Banca Dacia Felix, însă peste numai două luni a părăsit acest loc de muncă, iar până-n 2008 a lucrat pe acelaşi post, de consilier, la diverse societăţi, din Braşov şi Bucureşti. În 2007, Victor Teodorescu a făcut cerere către Baroul Braşov să fie primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, însă solicitarea i-a fost respinsă, pe motiv că „a fost asociat şi administrator al unei societăţi comerciale CAEN 7411 (n.r. - consultaţă juridică)”. În decembrie 2008, a fost admis în Baroul Mehedinţi, însă a profesat ca avocat în Braşov. Pe 1 octombrie 2010 a fost declarat avocat incompatibil, pentru neplata taxelor. Orice avocat trebuie să depună la baroul unde este înregistrat o declaraţie lunară cu veniturile încasate şi să plătească o taxă reprezentând 10% din valoarea acestor încasări. Teodorescu nu mai făcuse asta încă din mai 2010.
Victor Teodorescu, magistratul care a comandat uciderea soţiei sale, s-a născut pe 18 decembrie 1967, în Braşov. A absolvit, în 1993, Facultatea de Drept „Babeş - Bolyai” din Cluj Napoca, obţinând nota maximă la examenul de diplomă. De atfel, foaia sa matricolă este plină de note de 10 şi doar câteva de 9. Anul 3, considera al fi cel mai greu