SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Din banii pe prima mea carte, apărută în 1968, mi-am cumpărat o maşină de scris "portabilă". La ea îmi mai bat şi azi cele mai multe articole cu încărcătură artistică, precum şi cărţile de artă. Nu din solidaritate cu o tehnologie care s-a dus, ci dintr-un motiv interesând psihologia şi biologia: eu şi maşina mea de scris suntem o singură fiinţă.
Sunt scriitor de maşină de scris. Scriu uneori şi la laptop, dar numai texte care nu presupun multă elaborare, care nu impun o premeditare, altfel spus, un angajament intelectual de durată. Cu laptopul nu am ajuns încă la o relaţie fatală. Dacă mâine n-o să mai scriu la laptop, nu-i nici o nenorocire. Dar dacă mi se strică de tot maşina de scris, e de jale! Îmi vor trebui câţiva ani ca să ajung totuna cu laptopul şi nimic nu-mi garantează că voi reuşi.
Omul devine cu timpul totuna cu uneltele şi instrumentele cu care lucrează. Asta mi-o poate confirma şi generaţia care scrie numai la computer. Mai bine zis, generaţiile care nu concep profesia fără computer. Se poate vorbi de-acum de două lumi, una a mijloacelor de producţie tradiţionale şi alta în care computerul e unealta în absolut, unealta uneltelor. Există încă o clasă muncitoare, mai există şi o ţărănime muncitoare, nu toată intelectualitatea e legată pe viaţă de computer, însă în toate clasele şi păturile sociale computerul face diferenţa dintre înainte şi înapoi. Revenirea la o alimentaţie sănătoasă nu înseamnă şi revenirea la hârleţ şi la greblă. Fermierii eco dau faliment dacă nu au o dotare de mare productivitate. Eco înseamnă mai bun, nu mai puţin.
Nu e cazul să fac eu teoria computerului, însă contractul meu cu viitorul, cu computerele e de povestit, întrucât nu mai e o simplă relaţie, e o luptă. Se luptă maşina de scris din mine, se luptă un tip de gândire exercitată mai mu
