In Adevarul de ieri am gasit o stire.
"In urma cu doua luni, un tanar din Buzau si-a pus capat zilelor dupa ce a ramas in urma cu plata ratelor la banca. Buzoianul imprumutase 2.000 de lei ca sa-si cumpere un televizor si nu isi mai putea plati ratele din salariul de 400 de lei. El a lasat in urma un copil de numai sase luni."
Dupa un mic studiu am gasit confirmarea aici.
Cum nu am decat o sursa, exista dubii asupra veridicitatii tuturor faptelor, dar par credibile.
Deci omul, cu un salariu de 400 de lei, cumpara un televizor de 2.000 de lei pe care plateste 3.000 de lei la o rata de 150 de lei lunar, adica 20 de luni plateste aproape 40 la suta din unica sursa de venit a unei familii pentru un televizor, cu un copil mic in dotare, si cand vede ca nu mai poate se sinucide din motive gresite, cum ca banca i-ar lua casa.
In aceasta poveste tragica si absurda exista cateva tare adanci de care societatea sufera.
Existenta unui asemenea tip de credit, la cifra restituita este, pur si simplu, camata, tipul creditului era "cu buletinul", nereglementat.
Creditul, ca unica modalitate de achizitie a unor bunuri, pe vremuri era economisirea. Viteza de evolutie sau involutie a societatii face sa vreau acum, nu sa astept sa-mi permit a avea o datorie nu o bucurie.
Lipsa de modele si televizorul cu diagonala de 1 metru ma introduc "in randul lumii" desi eu, de fapt, mor de foame. Reclama si falsele modele pervertesc adevaratele valori, laptele praf pentru un copil, lupta cu televizorul telenovelelor sau al meciurilor de fotbal. Lipsa notiunii de familie si responsabilitate.
Lipsa de educatie elementara economica. Cum sa iau un asemenea credit, cum sa-mi ia casa pentru un televizor? Nestiinta cautarii realitatii, evaluarea acesteia, in ce situatie sunt si ce se poate intampla?
@
