Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paszkany: Cadu este netransferabil. Bud nu pleacă la Steaua, nici Culio la Dinamo“

Publicat in Adevarul, luni 20 decembrie 2010 ·

Principalul finanţator al lui CFR Cluj, Arpad Paszkany, a dezvăluit astăzi că nici nu se pune problema ca Juan Culio să plece la Dinamo, sau Cadu să lase Clujul pentru Galatasaray. De asemenea, a spus că are în continuare încredere în Bud

Prima parte a anului,până în iunie a fost una foarte bună, în care am reuşit o performanţă deosebită, am câştigat tot ce se putea câştiga, deşi am crezut că suntem pregătiţi pentru sezonul 2010-2011, turul de campionat a ieşit mai mult decât sub aşteptări, suntem la mare diferenţă de lider, dar nu am renunţat nici la ideea de a câştiga campionatul, atâta timp cât există şanse matematice, ne vom bate.

Nouă ne place ca până la întrunirea lotului să facem în proporţie de 90% transferurile. Cu siguranţă vor fi unul sau doi jucători care vor veni. Miercuri sau joi se va anunţa oficial antrenorul, dar eu votez pentru continuitate. Presa este liberă şi poate scrie despre orice antrenor sau posibilitate. În fiecare meserie există un moment zero în care păşeşti spre un drum.

Mai multă încredere aş ava în unii care sunt trup şi suflet pentru acest club decât în alţii, care sunt profesionişti, dar nu ştiu cât de mult se pot implica din acest punct de vedere. Deocamdată transferurile nu au început în Europa Centrală şi de Vest. Nici Culio nu va ajunge niciodată la Dinamo şi nici Bud nu va ajunge transferat la Steaua. Culio are o ofertă nesatisfăcătoare de la Galatasaray, de aceea au fost contactele cu fraţii Becali.

La noi în România din păcate nu se ţine cont de faptul că jucătorul nu are voie să fie căutat de agenţi până nu intră în ultimele şase luni de contract. Bud va rămâne la Cluj şi o să încercăm să devină jucătorul care a fost. Cadu este netransferabil. De inventat pot inventa şi eu, să spun că vin Messi şi Cristiano Ronaldo. Cadu este primul căpitan, a fost votat de echipă. Dacă Tony va pleca, al doilea căpitan

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum o ora
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum o ora
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

ARSVOM, detalii de ultim moment despre operațiunea de căutare după scufundarea navei lângă Sf. Gheorghe

Ziua Constanta acum o ora
ARSVOM desfășoară operațiune de căutare și salvare la Sf. Gheorghe, în urma scufundării unei nave. În cursul dimineții de 18.05.2024, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a alertat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) să int

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 22 minute
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 26 minute
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 4 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 4 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul

Ziare.com acum o ora
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina. „O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utiliz

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum o ora
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

26°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°