Scriam joia trecută despre "profesorii de liste", despre cei care decid după criterii umorale cine este bun şi cine este rău, iar notele date de ei, în public îndeobşte, ne condiţionează Scriam joia trecută despre "profesorii de liste", despre cei care decid după criterii umorale cine este bun şi cine este rău, iar notele date de ei, în public îndeobşte, ne condiţionează cariera, familia, viaţa. Câţiva prieteni mi-au reproşat că nu dau nume, că nu scriu negru pe alb cine ne sunt "examinatorii" şi care ar fi exemplele cele mai flagrante de nedreptăţi suportate de oameni pe care îi cunosc şi îi cunoaştem. Ei bine nu, nu am să fac greşeala de a produce, la rândul meu, liste. Asta mi-ar mai lipsi, să mă imaginez în postura de judecător super partes, să cad adică în greşeala celor pe care tocmai i-am considerat lipsiţi de simţul dreptei măsuri. Nu din laşitate nu intru în bătălii, ci pentru că am sentimentul limpede al zădărniciei. Polemicile ultimilor ani nu mai aduc în lumină sclipirea elegantă a floretelor, ci mirosul urât al zoaielor turnate cu voioşie în capul adversarilor. Şi unde mai pui că nu se îndreaptă nimic, fiecare fiind convins visceral de adevărul lui. N-am văzut încă pe nimeni să recunoască în public, tranşant, da, am greşit. Şi au greşit atâţia! Greşiţilor, acum, înainte de Sfintele Paşte ar trebui să le iertăm greşelile. Asta şi facem, nesperând la reciprocitate. Şi când te gândeşti că mulţi dintre intransigenţii făcători de liste şi, vai, făcători de opinie sunt declarat pioşi, plini de umanism, de cuvioşenie tipărită. Cuvioşi şi smeriţi în emisiuni televizate, cotropiţi de bunătate şi blândeţe. Unii. Alţii, mai sinceri un pic, cu sabia dreptăţii ridicată ameninţător în diatribe spuse sau scrise, despart apele de uscat cu convingerea că sunt învestiţi "de sus" cu înţelepciunea de a o face, fără să mai stea pe gânduri. Şi fără să mai stea pe gânduri decr