Rostirea adevarului este singura cale de salvare cand este vorba de crime impotriva umanitatii. Am primit in uiltimele zile cateva mesaje legate de recenta decizie a Comisiei Europene de a respinge propunerea ministrilor de externe dintr-o serie de state est si central europene legata de condamnarea negationismului privind crimele genocidare comuniste, ca si in cazul fascismului. Am scris pe acest subiect, o voi face in continuare.
A-l glorifica pe Stalin este la fel de obscen ca si a-l ridica in slavi pe Hitler. A-l exonera pe Lenin este la fel de indecent cu a-l admira pe Mussolini. A perora despre “grandoarea istorica a bolsevismului” este la fel de scandalos ca si a scrie despre “grandoarea istorica a national-socialismului”. Falsul umanism leninist se intemeia pe diabolizarea unor intregi categorii sociale osandite la exterminare. A nu recunoaste acest lucru acum, cand probele istorice s-au adunat dincolo de orice indoiala rationala, tine de o auto-indusa orbire. Iata ce-mi scrie un prieten:
"Nu cunosc, în detaliu, aspectele legate de această bizară hotărâre a Comisiei Europene. În sensul că nu am parcurs silogismele/sofismele care fac substanţa poziţiei Comisiei. Dar îmi pot închipui că anumiţi domni cu „flirturi” de stânga au invocat, subit, autoritatea Nuanţei: „Să nu încurcăm borcanele!” Această cochetă désir de nuance nu e departe de aberaţie şi delir. Ştim bine discursul expiator: „Fascismele au fost ale lui Cain. Comunismul e al lui Spartacus. Primele sunt demonice prin excelenţă, abominabile implementări de management homicid. Comunismul, în schimb, nu e altceva decât un creştinism fără transcendenţă, deci fără superstiţii, idealul frăţiei universale, cordialitate planetară… Din păcate, a fost instrumentalizat de cinici, diletanţi sau megalomani. Etc.
Într-un asemenea context argumentativ, heremenutica dvs. comparatistă, sublinierea e
