Reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi cei ai Consiliului Judeţean Giurgiu se vor întâlni pe 20 decembrie la Comana şi vor semna actul prin care proiectul primeşte „undă verde” pentru realizare.
Proiectul a fost selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională pentru Axa prioritară 5 care desemnează dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului.
Valoarea totală a proiectului este de 30,4 milioane de lei, contribuţia Consiliului Judeţean Giurgiu fiind de aproximativ 1,3 milioane de lei (2% din valoarea cheltuielilor eligibile precum şi cheltuielile neeligibile). Lucrarea este una de mare amploare, având drept termen de finalizare anul 2014.
„Am depus documentaţia necesară în toamna anului trecut. Proiectul a primit un punctaj foarte bun, iar luni vor fi semnate actele şi ne vom putea apuca de treabă. Este un proiect important care va fi implementat în 37 de luni şi care prin reabilitarea Mănăstirii Comana va pune şi mai mult în valoare zona turistică a judeţului” a declarat astăzi pentru „Adevărul de Seară” Nicu Mardale, directorul executiv al Direcţiei de Cooperare Interregională, Strategii şi Proiecte (DCISP) din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Giurgiu.
După ce vor fi parcurşi toţi paşii necesari unui proiect (studii de fezabilitate, primirea avizelor şi organizarea procedurilor de achiziţie publică şi a lucrărilor de construcţie) vor avea loc activităţile de investiţie, urmând să fie restaurată o suprafaţă de aproape 8.500 de metri pătraţi.
Vor avea loc lucrări la toate corpurile de clădire din ansamblul Mănăstirii Comana, vor fi puse în valoare clădirile, ruinele şi zidurile din incintă. De asemenea întregul sistem sanitar, de instalaţii electrice şi ventilaţie va fi înlocuit, în lucrare fiind cuprinse şi lucrări