Preşedintele SUA, Barack Obama, a repurtat o izbândă extraordinară prin aprobarea de Congres a pachetului de reforme privind sistemul de asistenţă medicală; este vorba nu numai despre un deziderat care acoperă multe decenii în timp, dar şi de o modalitate de a repara din clivajele sociale ce pot eroda stabilitatea societăţii americane.

Joia trecută, preşedintele american a avut un discurs la New York în care a dat contur măsurilor principale de reformă a sistemului de reglementare şi supraveghere a pieţelor financiare în SUA (măsuri ce ar trebui să fie adoptate de Congres în acest an). S-a vorbit despre necesitatea de a limita supraîndatorarea (leverage), de a reglementa operaţiunile cu produse sintetice (derivate), de a asigura transparenţă tranzacţiilor, de a îngrădi operaţiunile speculative etc.

Este de notat că acest discurs a reconfirmat câştigul de cauză pe care abordarea susţinută de Paul Volcker (fost şef al Fed-ului, care este banca centrală a SUA) l-a avut în controversa legată de tratarea sindromului "prea mare pentru a fi lăsat să eşueze" (too big too fail). În discuţii pe care le-a avut înăuntrul şi în afara Administraţiei, Volcker a pledat pentru ca mărimea entităţilor financiare să nu fie ocolită de reglementări, astfel încât politica publică să nu intre într-un fel de "prizonierat" (aşa cum s-a observat şi în această criză), care ar împovăra în mod sistematic bugetul public şi ar perpetua conduita iresponsabilă a unor bănci supradimensionate.

"Regula lui Volcker" a fost evocată de preşedintele Obama în discursul său; ea ar pune oprelişti operaţiunilor speculative ale băncilor, care pot aduce prejudicii de natură sistemică.

Adesea am scris despre problematica reformei sistemului de reglementare şi supraveghere financiară. Doresc în rândurile de faţă să insist asupra a două aspecte desprinse din discursul d