Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi din trei copii NU SIMT GUSTUL DULCE - STUDIU

Publicat in Gandul, joi 28 aprilie 2011 ·

Unul din zece copii nu poate face diferenţa între gusturi, arată un studiu al Universităţii New South Wales din Sydney (Australia). Acest lucru ar putea duce la schimbări în dietă şi, în cele din urmă, la obezitate, scrie newscientist.com.

David Laing, coordonatorul cercetării, şi colegii săi au testat 432 de copii cu vârste între 8 şi 12 ani. Fiecare a fost pus să guste o băutură pe bază de apă, conţinând zahăr, sare, acid citric sau clorhidrat de chinină (responsabile pentru gustul dulce, sărat, acru, respectiv amar).

După ce au băut, copiilor le-au fost arătate trei fotografii, fiind puşi să o aleagă pe cea care reprezenta gustul băuturii. Una dintre fotografii prezenta gustul corect, alta - un gust incorect, în timp ce a treia reprezenta un pahar cu apă (pentru cazurile în care copiii nu au simţit niciun gust).

Experimentul a fost repetat pentru cinci concentraţii diferite ale fiecărui "ingredient", astfel că fiecare copil a gustat din 40 de băuturi.

Înainte de cercetare, s-a stabilit că un participant are o "tulburare de gust" dacă identifică greşit trei din cinci concentraţii ale aceluiaşi gust. În mod surprinzător, 41 dintre repondenţi, adică 9,5% din total, au îndeplinit acest criteriu. Mai mult, două treimi dintre copii nu au fost în stare să identifice gustul dulce.

Copiii cu infecţii ale urechii pot avea probleme cu senzaţia de gust

Tulburările de gust pot fi cauzate de diverse boli, printre care paralizia facială, diabetul sau insuficienţa renală. Totuşi, un alt studiu, efectuat de sud-coreeni, a găsit o legătură puternică între infecţiile urechii şi deficienţele de gust.

Cercetarea făcută pe 42 de copii a arătat că unul dintre nervii implicaţi în "descifrarea" gusturilor trece prin urechea internă, în drumul său spre creier. Virusurile şi bacteriile pot distruge nervul şi deteriora senzaţiile de gust, susţine Laing

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum 58 minute
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 4 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 36 minute
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum 44 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Salvini îi sugerează lui Macron să se „trateze”, după ce preşedintele francez a reluat ideea trimiterii de trupe în Ucraina / ”Să plece în Ucraina, mâine”

G4Media acum 56 minute
Roma, 8 mai /Agerpres/- Vicepremierul italian Matteo Salvini a declarat miercuri că preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos” care ar trebui „să se trateze”, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitate

Lucian Bode: Trebuie să spunem cu curaj unele lucruri, să nu ne ferim doar să-i menajăm pe unii. Faptul că avem o alianţă pentru europarlamentare cu PSD-ul nu ne împiedică să le arătăm minusurile guvernărilor lor locale

News.ro acum 53 minute
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă că alianţa pe care PNL o are cu PSD pentru alegerile europarlamentare nu prespupune ca liberalii să nu vorbească public despre ”minusurile” guvernărilor locale ale social-democraţilor. ”Trebuie să spune

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 4 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°