Sute de pasageri sunt blocaţi la sol în mai multe aeroporturi spaniole, după ce compania aeriană Spanair şi-a încetat brusc activitatea, anulându-şi toate zborurile, relatează AFP. Cu toate acestea, o agenţie online din România vinde în continuare bilete pentru compania aeriană.
UPDATE "[...] Singura instanţă vinovată în cazul descris de jurnaliştii Adevărul este compania aeriană Spanair, care nu a urmat procedura intrării în faliment. Dacă paşii acesteia ar fi fost urmaţi corect, niciun zbor al liniei aeriene n-ar mai fi trebuit să apară în sistemul global de rezervări, iar posibilitatea de afișare a zborurilor Spanair în code-share ar fi fost zero", a declarat Carla Boangiu, Managing Director esky.ro, într-un drept la replică remis adevarul.ro.
UPDATE 15:00 Contactaţi de redactorii adevarul.ro, angajaţii agenţiei online de tursim esky.ro au afirmat că nu au informaţii privind dificultăţile companiei Spanair, declarând că biletele pot fi cumpărate în continuare, plata făcându-se online sau prin virament bancar.
Pe de altă parte, angajaţii aeroportului Henri Coandă au declarat că nu au informaţii oficiale privind încetarea activităţii companiei Spanair, însă vânzarea biletelor companiei spaniole a fost stopată.
"În faţa lipsei de viziune financiară pentru lunile următoare, compania a decis să îşi înceteze operaţiunile", a declarat Spanair într-un comunicat publicat vineri seara, în jurul orei 21.30.
Ultima cursă a companiei avut loc jumătate de oră după anunţ, vineri la 22.00, după care pasagerii au fost dirijaţi spre alţi operatori.
În acest weekend, aproximativ 22.00 de persoane aveau rezervare pe cursele Spanair, dar s-au trezit îndrumaţi spre alte companii sau mai aşteaptă încă să fie preluaţi.
Numărul de 22.000 a apărut în presa spaniolă, dar nu a fost confirmat de companie.