Filmul Un pic însărcinată (Knocked Up), în regia lui Judd Apatow, cu Katherine Heigl şi Paul Rudd, a demontat deja o serie din prejudecăţile legate de sarcină şi de modul în care o percepe viitoarea mamă: personajul interpretat de Katherine Heigl este o femeie independentă, de carieră, care îşi asumă de bunăvoie statutul matern şi care acceptă relaţia cu tatăl copilului, pe post de partener permanent, doar după ce acesta trece cu brio "testele" pe care ea i le impune.

Juno, regizor Jason Reitman, cu Ellen Page, Michael Cera, duce mai departe şi nuanţează ideea din Un pic însărcinată: de data aceasta, cea care rămîne gravidă nu mai e o femeie adultă, de carieră, ci o adolescentă rebelă. Partea frumoasă a poveştii este că Juno (Ellen Page) nu devine mamă în urma unui contact sexual întîmplător, survenit, ca în majoriatea filmelor de duzină ale genului, la insistenţele băiatului, abţiguit şi încălzit după petrecerea de nu ştiu ce... Juno e departe de prototipul gîsculiţelor frumuşele care se îndrăgostesc şi "cad în păcat" lăsîndu-se, nefericitele, luate de val, şi încălcîndu-şi astfel principiile morale care, în mod normal, le şoptesc să nu facă "lucrul acela" decît după căsătorie. Ea e frumoasă, dar într-un fel - să zicem - protestatar, simplu şi lipsit de feminitatea indusă, a accesoriilor şi adăugirilor, dar abundînd în cea naturală, aptă să reflecte armonia dintre interior şi exterior. De asemenea, eroina purtînd numele soţiei lui Zeus şi ea însăşi zeiţă a căsătoriei este o întrupare, în sens real (fără urmă de snobism şi de showing off) a mult folositului şi iubitului termen de cool: este - aproape - tot timpul sigură pe ea, nu-şi pierde cumpătul şi nu-şi exteriorizează trăirile. E raţională, bazîndu-se în toate pe un solid demers logic, şi cît se poate de inteligentă şi rafinată în gusturi. Ceea ce nu înseamnă că se dovedeşte lipsită de sentimente sau r