Tendinţele europene actuale, vizavi de starea sistemelor de sănătate, sunt orientate în direcţia micşorării discrepanţelor dintre sistemele de sănătate. Pornind de la premisa că toate sistemele de sănătate sunt hibride, s-au lansat mai multe direcţii de acţiune: îmbunătăţirea finanţării, creşterea eficienţei furnizorilor publici, reducerea serviciilor mult acoperite, creşterea ponderii pentru serviciile puţin acoperite (ex. asistenţa la domiciliu), reglementarea plăţilor serviciilor (coplata sau plata în sistemul privat de sănătate), dezvoltarea sistemelor de servicii private de sănătate. Updatarea sistemelor de sănătate la un nivel rezonabil de calitate existent în lume se poate realiza, rapid şi eficient, prin stimularea privatizării sau înfiinţării de unităţi private de sănătate, stimularea asigurărilor de sănătate în sistem privat – aducere suplimentară de fonduri şi creştere a transparenţei. Putem spune că în România există un sistem de sănătate de stat şi unul privat? Din punct de vedere administrativ, activităţile unităţilor private sunt reglementate de legi şi standarde, însă nu se poate vorbi de un „sistem”. Din punct de vedere pragmatic, însă, răspunsul este pozitiv: putem vorbi de un adevărat sistem de servicii de sănătate private. Desigur, între cele două sisteme nu sunt relaţii de contradicţie, ci doar de complementaritate, deşi unii analişti afirmă că există „concurenţă” între ele. Printre argumen Publicitate tele în favoarea dezvoltării sistemului privat de sănătate găsim: libertatea de alegere (ca alternativă pentru depăşirea momentelor de criză), calitatea (servicii complete, condiţii de cazare şi tratament confortabile), echilibrarea cererii cu oferta (poate ameliora situaţia din sistemul public de sănătate), asumarea riscurilor (prin absorbirea unei părţi a clientelei şi plata unor asigurări se ajunge la reducerea riscurilor unităţilor medica