Dumitru Dragomir schimonoseşte de vreo săptămână încoace un zâmbet care nu-i al lui. Scrisorica, de această dată necodată, pe care a primit-o vinerea trecută de la Mircea Sandu, l-a umplut de treabă. O treabă mare rău de tot. Preşedintelui LPF i s-a cerut, în calitatea sa de prim-vicepreşedinte al FRF, să-i asiste pe reprezentanţii Politehnicii Timişoara – Marian Iancu şi Gheorghe Chivorchian – în litigiile pe care aceştia le au în instanţele internaţionale ale fotbalului. Misiunea i-a fost încredinţată prin delegare de competenţă. Şi, uite-aşa, Mitică s-a trezit competent prin forţa împrejurărilor.

Nu mai este el deputat, dar e mandatat. Mutarea lui Mircea Sandu este una extrem de abilă. Are schepsisul său. Marian Iancu a susţinut până acum, sus şi tare, că Timişoara pătimeşte doar din cauza unei presupuse ostilităţi pe care şefii FRF ar fi manifestat-o faţă de sine. Marota patronului timişorean s-a concretizat într-un adevărat război Iancu – FRF. Dumitru Dragomir, invocând o iubire sinceră şi dezinteresată (?!), a trecut cu arme şi bagaje de partea lui Marian Iancu. Dar, pentru a nu se strica definitiv cu Mircea Sandu, cel care i-a mai întins câte-o mână de ajutor lui Corleone atunci când acesta se afla la strâmtoare, Mitică a încercat să lucreze în spatele cortinei. Mircea Sandu a ignorat culisele pentru a nu pune paie pe foc. Acum, prin decizia sa, a tras cortina şi astfel a oficializat cuplul Iancu – Dragomir. Din momentul în care Marian Iancu a fost împroprietărit de FRF cu un tovarăş de drum care îi este şi prieten, orice justificare subiectivă a unui eventual eşec dispare. Cei doi vor trebui să facă însă echilibristică pe lamă de cuţit în misiunea pe care o au de îndeplinit, în litigiile cu nefericitul Zambon şi în disputa cu federaţia. Pentru că aşa cum victoria va fi una de cuplu, orice verdict negativ poate să se constituie în glonţul car