La Braşov, procentajul promovării Bac-ului 2011 a fost "la total general" de 45,89%, "adică la nivelul mediei naţionale", potrivit şefului ISJ, prof. Dorel Agache. "La total general pentru că, luându-i în calcul doar pe cei 2265 de absolvenţi de anul acesta care au promovat, din totalul celor 4016 prezentaţi, procentajul promovării ar fi fost de 56,18%, aproape egal cu cel de anul trecut. Numai că am avut şi 1225 de absolvenţi din anii trecuţi care s-au prezentat, din care au promovat doar 149, adică 12,16%, ceea ce a tras mult în jos procentajul final", explică inspectorul şcolar general Agache. "Campioanele" Bac-ului 2011 la Braşov sunt colegiile naţionale "Doamna Stanca" din Făgăraş şi "Andrei Şaguna", din urbea de sub Tâmpa, cu promovare de sută la sută pentru absolvenţii din acest an. "Din păcate, la <Şaguna> a existat şi un absolvent din 2009, care a picat pentru a cincea oară şi a stricat astfel scorul absolut al liceului", precizează inspectorul Agache, dezvăluind apoi şi "campioana viceversa, din coada clasamentului": Grupul Şcolar Industrial Zărneşti, cu un procentaj de promovare de doar 3,3%. Cât priveşte mediile obţinute de cei 2405 candidaţi declaraţi reuşiţi, 277 au fost peste 9, "campion" fiind şagunistul Andrei Dumitriu, cu 9,90; numărul mediilor între 8 şi 8,99 a fost de 703, în vreme ce 732 de candidaşi au "scos" medii între 7 şi 7,99, 693 de candidaţi - medii între 6 şi 6,99, 462 de candidaţi - medii între 5 şi 5,99 şi 2365 candidaţi - medii sub 5. Din totalul celor 2829 de candidaţi respinşi, nu mai puţin de 1729 - inclusiv mulţi picaţi cu note de 1 şi 2! - au făcut contestaţii, cele mai numeroase fiind la română - 572 şi matematică - 507. Câte dintre ele vor fi admise însă, rămâne de văzut, ţinând seama că la Bac-ul din urmă cu un an, din cele 401 contestaţii la română a fost admisă doar una, iar din cele 400 de contestaţii la matematică - a