Generația mea începe să dea târcoale promisului ”loc cu verdeață”. Torpedoul mașinii mi-e plin cu batiste. Albe, picurate cu ceară. De la înmormântări. Ultima va trebui să-mi reamintească petrecerea pe drumul fără întoarcere a celui care a fost inginerul Alexandru Dumitrache – o înmormântare simplă, fără pretenții de fast și grandoare, în deplin acord cu modestia și buna cuviință a ”omului legendă” Dumitrache. Cum-necum, așteptată, inevitabilă, moartea năucește. Cea mai de neclintit lege a firii, marea nedreptate imposibil de contestat, datoria ce-o plătește fiecare la ceasul cuvenit, ne surprinde mereu nepregătiți.
Cu mulți ani în urmă, răposatul îmi spunea zâmbind că i s-au diagnosticat 13 boli, fiecare gravă în felul ei. Și totuși, a rezistat. În toate cele, a fost un rezistent. Până când…Numai că nu-i vorba despre o simplă moarte înscrisă-n legile omenești: plecarea definitivă a lui Dumitrache poartă și alte triste conotații. El este cel care a construit ”din iarbă” imensul Combinat de Utilaj Greu din Iași, unitate reprezentativă, cu 10.000 de salariați și cu export în 66 de țări. ”Grămada de fier vechi” CUG era dotată cu utilaje performante de ultimă generație: cea mai mare presă din această parte a Europei, iar restul mașinilor, importate din Japonia, RFG, SUA, prezentau un grad de tehnicitate și automatizare de invidiat. Combinatul a murit înaintea fostului său director general; pe Dumitrache l-a răpus cancerul – megauzina tot de cancer a răposat, acel cancer care a ronțăit toată floarea industriei românești. Amândouă uzinele prestigioase conduse cândva de Dumitrache, ”Nicolina” și CUG, găzduiesc acum supermarketuri: un Kaufland și un Selgros. În rest, ruine și… nimic. Nimic!
Produceau valori, acum înghit bani. Dumitrache a fost înmormântat în cimitirul CUG („Buna Vestire”) din cartierul CUG – combinatul dând naștere unui nou orașcât Pașcanii, d
