Primii imunizaţi vor fi personalul medical şi elevii de peste 16 ani
Ministerul Sănătăţii a distribuit, ieri, prima tranşă de 50.000 de doze de vaccin pandemic către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov. Vaccinul realizat de Institutul Cantacuzino urmează să fie distribuit către unităţile medicale şi cele de învăţământ, urmând ca de săptămâna viitoare să înceapă vaccinarea. Primii care vor fi vaccinaţi la Braşov vor fi personalul medical şi elevii de peste 16 ani. „Vaccinul, când va ajunge, va fi depozitat în lanţul de frig – camera frigorifică a DSP-ului. Abia de luni, dozele necesare vor fi distribuite către unităţile sanitare. Însă, cum luni şi marţi vor fi gărzi în spitale, probabil doar ei vor fi vaccinaţi într-o primă fază. De asemenea, dozele de vaccin pandemic vo fi distribuite şi către şcoli, deşi vaccinarea propriu-zisă va începe abia de miercuri, având în vedere că luni şi marţi, copiii stau acasă, fiind zile libere”, a declarat, ieri Gabriela Proca, şefa Serviciului de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, din cadrul DSP Braşov. Aceasta a adăugat că vaccinarea nu este obligatorie, însă refuzarea acestuia ar însemna risc de boală pentru cei din jur.
Efectul vaccinului, de producere la maximum a anticorpilor, se obţine după o perioadă de 2-3 săptămâni, potrivit specialiştilor din Institutul Cantacuzino. De asemenea, aceştia atrag atenţia că vaccinul nu se va administra persoanelor alergice la proteinele de ou, neomicină sau zahăr. De asemenea, nu pot fi vaccinate nici persoanele care prezintă simptomatologie febrilă, fiind necesară reprogramarea acestora la o dată ulterioară.
Reacţii adverse similare
vaccinurilor antigripale
Ministerul Sănătăţii a dat asigurări că vaccinul românesc a fost testat conform standardelor internaţionale de fabricaţie şi, din punct de vedere al modului de producere, e