Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fost director al Apple ar putea prelua BlackBerry

Publicat in Romania Libera, joi 24 octombrie 2013 ·

Fostul director general al Apple John Sculley analizează o ofertă, în parteneriat cu investitori canadieni, pentru preluarea producătorului de smartphone-uri BlackBerry.

Sculley a condus Apple în anii '80, perioadă în care compania s-a dezvoltat puternic, însă este cunoscut mai puţin pentru rezultatele obţinute şi mai mult pentru divergenţele cu cofondatorul Apple Steve Jobs, potrivit cotidianului The Globe and Mail, citat de Mediafax.

Jobs a fost concediat de board, din cauza dezacordurilor privind strategia companiei, însă a revenit ulterior la Apple, unde a lansat iPod, mai multe computere Mac şi iPhone, produs care a adus compania printre cele mai valoroase din lume. Jobs a murit în 2011.

Fostul director general al Apple a refuzat să comenteze pentru The Globe and Mail posibila achiziţie, dar a afirmat că este de mult timp fan şi utilizator BlackBerry.

BlackBerry a dominat în urmă cu mai mulţi ani piaţa smartphone, însă a ajuns în situaţia de a fi scoasă la vânzare după ce a pierdut puternic cotă de piaţă în faţa Apple şi rivalilor care folosesc sistemul de operare Android al Google.

BlackBerry a încheiat în luna septembrie un acord preliminar de preluare în valoare de 4,7 miliarde de dolari, cu un consorţiu de investitori canadieni condus de grupul de asigurări Fairfax Financial Holdings, unul dintre cei mai mari acţionari ai producătorului de smartphone-uri.

Compania negociază şi cu Google, SAP şi Cisco Systems, au declarat, anterior, surse apropiate situaţiei pentru Reuters.

Cofondatorii BlackBerry Mike Lazaridis şi Douglas Fregin analizează, de asemenea, o ofertă pentru companie, iar grupul chinez Lenovo se pregăteşte pentru o posibilă preluare a producătorului canadian, potrivit unor surse citate de Wall Street Journal.

Fostul director general al Apple John Sculley analizează o ofertă, în parteneriat cu inve

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum o ora
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum o ora
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Două noi filme vor fi lansate în cadrul francizei „The Lord of the Rings”

Adevarul acum 25 minute
Un nou film din seria „The Lord of the Rings” („Stăpânul Inelelor"), una dintre cele mai importante francize cinematografice din toate timpurile, este programat să fie lansat în cinematografe în anul 2026, informează Reuters.

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum 20 minute
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 41 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 7 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Finalistă de Grand Slam, eliminată în turul doi la WTA Roma

HotNews acum 31 minute
​Sara Errani a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Elina Svitolina, scor 6-0, 6-2. Sara ErraniFoto: Ricardo Larreina / imago sportfotodienst / Profimedia >> Irina Begu, în turul trei la WTA Roma după ce

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 2 ore
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°