Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rromii din Gârcini vor locui în case NATO

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 29 mai 2008 ·

32 de familii rrome vor avea în două săptămâni un acoperiş modern deasupra capului. Două case ecologice au fost aduse din Germania şi montate în cartierul Gârcini, de la marginea municipiului Săcele. Clădirile nu sunt unele obişnuite - ele au aparţinut forţelor NATO din Germania. În ciuda renumelui, ele au fost foarte ieftine, fiind dezafectate. „Sunt două case NATO, fiecare dintre ele având 18 garsoniere. Le-am adus din Germania pentru că erau dezafectate şi sunt destul de ieftine. Ne-am gândit că va fi o problemă cu selecţia familiilor care vor avea şansa să locuiască aici şi am stabilit un singur criteriu – să aibă un loc de muncă. În Gârcini se află cea mai mare comunitate de rromi din România- peste 8 mii de suflete. Întreţinerea nu va fi foarte mare, însă ei vor trebui să o plătească”, a declarat Aristotel Căncescu, preşedintele Consiliului Judeţean. Instituţia judeţeană a finanţat această investiţie ce se ridică la 20.000 de euro, plus cheltuielile de amenajare. Primarul din Săcele, Vasile Laţa, este mai mult decât mulţumit de realizarea Consiliului Judeţean şi doreşte să o continue. „Vom încerca să legăm aceste case la staţia de epurare. În plus, vom construi o biserică ortodoxă, iar biserica trebuie să fie în apropierea unei şcoli, pentru ca ei să aibă acces la educaţie”, a declarat Laţa.

Foste birouri NATO, casele destinate rromilor sunt structuri uşoare, cu parter şi etaj, îmbrăcate în sistem termoizolant. Încălzirea se face pe bază de energie electrică, însă întreţinerea fiecărei garsoniere nu va costa mai mult de 100 de lei noi lunar. „Vrem să extindem acest proiect dedicat populaţiei rrome. Deja am mai adus alte două case în Făgăraş. Dorim să mai construim în zona Codlei, a Zărneştiului. Cred că dacă vor trăi în condiţii civilizate şi dacă le creăm şcoli, ei vor avea acces la educaţie şi vor renunţa la fapte antisociale”, a mai spus Căcescu. 32 d

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 7 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 5 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 8 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 9 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 8 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 8 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°