Creditarea companiilor mari si finantarile pentru stat sunt pentru BCR variante de utilizare a fondurilor care au compensat in buna masura declinul creditului de retail, unde portofoliul a scazut si pe ipotecare, si pe consumer.
"Nu cred ca prognoza de contractie a economiei cu 8% anul acesta constituie vreo surpriza pentru cei din economia reala, care au vazut luni de-a randul cum scadea cererea. Cred in schimb ca oamenii se lasa coplesiti de astfel de cifre, cand mai important ar fi sa se gandeasca la masurile care trebuie luate pentru ca economia sa revina in teritoriul pozitiv", afirma Dominic Bruynseels, care conduce de un an BCR, cea mai mare banca de pe piata.
El spune ca in trimestrul II creditele neperformante inregistrate de BCR au avut evolutii diferite in functie de segmentele de clienti.
La ipotecare aparitia de noi credite neperformante a incetinit ca urmare a stabilizarii cursului de schimb si a acomodarii clientilor cu noile niveluri ale ratelor. A continuat insa sa creasca numarul neperformantelor la creditele de consum fara garantii - asa-numitele cash-loans.
Printre cauzele mentionate de Bruynseels se numara cresterea somajului, eliminerea bonusurilor si chiar reducerea veniturilor de baza in multe companii.
"Este de asteptat ca somajul sa creasca in continuare, inclusiv in sectorul public conform ultimelor semnale, ceea ce constituie un motiv de ingrijorare pentru noi. Va fi foarte dificil pentru cei concediati care au de rambursat credite si va fi greu si pentru banca."
Seful BCR afirma ca banca aplica un mecanism nou de colaborare cu firme specializate in recuperarea de creante prin care imparte cu acestea castigul din recuperare, fara a mai vinde pur si simplu pachete de credite.
"Incepem actiunile de recuperare cat mai aproape de prima intarziere la plata pentru a vedea ce se intampla, care este c