Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă un sezon turistic pe bâjbâite

Publicat in Adevarul, marți 4 mai 2010 ·

Deşi este oraş-staţiune, din Piatra Neamţ lipsesc cu desăvârşire hărţile cu transportul public. Anul trecut, şefii oraşului au promis montarea unor hărţi turistice în fiecare staţie, dar şi-au amânat decizia până în septembrie 2010.

Şefii oraşului-staţiune Piatra Neamţ dau cu piciorul unui nou sezon turistic. Promise încă din august anul trecut, mult-aşteptatele hărţi cu orarul mijloacelor de transport în comun întârzie să apară. Până la apariţia turiştilor, cei care suferă în primul rând sunt chiar pietrenii, care nu pot decât să ghicească frecvenţa microbuzelor care străbat oraşul.

„Toţi merg după cum îi taie capul. Mai plătim şi bilete şi nu primim nimic. Nimeni nu respectă nicio oră şi nici noi nu putem să ne bazăm că ajungem la timp la serviciu. Alţii, care vin pentru prima dată în oraş pleacă dezamăgiţi de ce găsesc“, s-a plâns Ioana Valerică.

Teoretic, transportatorii trebuiau să afişeze hărţile cu mersul autobuzelor în staţii încă din septembrie anul trecut. Şefii oraşului ameninţau atunci şi cu amenzi usturătoare, care însă n-au fost aplicate niciodată.

Aşteaptă licitaţia din toamnă

Acum, edilii au fixat un nou termen, pe motiv că oricum trebuie să facă licitaţie pentru desemnarea unor noi transportatori. „N-ar fi rentat investiţia dacă ar fi fost comandate hărţile şi ar fi funcţionat numai câteva luni. O să aşteptăm până în toamnă pentru a stabili traseele microbuzelor pentru următorii şase ani şi abia apoi vom vedea când se vor monta acele hărţi“, a explicat Gabriel Muraru, de la Serviciul de Comunicare al Primăriei Piatra Neamţ.

Pietrenii au primit cu scepticism vestea acestei noi amânări. Unii cred că în toamnă edilii vor găsi noi pretexte pentru a ţine „la secret“ traseele şi orarele mijloacelor de transport în comun.

„Nu mă mai miră nimic pentru că până ce nu se dă la ziar nic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 56 minute
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 10 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 9 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 13 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 11 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 8 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°