Sovieticii au aplicat un set de strategii identitare bine puse la punct pentru a menţine coeziunea şi trăinica URSS. Am vorbit despre aceasta în postarea precedentă. Totuşi, ştim că în ciuda eforturilor Kremlinului, Uniunea Sovietică în cele din urmă s-a destrămat. Şi principalul rol l-a jucat factorul identitar.

Motto:„De ce s-a destrămat Uniunea Sovietică? Uzbecul vroia să poarte tiubeteika şi să bea ceai verde, iar în CC al PCUS lui i-au spus: «Poartă cravată şi bea vodcă!»”

(Ruslan Auşev, primul preşedinte al Republicii Inguşetia, din Federaţia Rusă )

Se cunoaşte că la consolidarea Uniunii Sovietice a contribuit în mod decisiv cel de-al Doilea Război Mondial, când aproape tote popoarele sovietizate au fost mobilizate pentru lupta comună împotriva fasciştilor. Însă lucrurile au mai complicate; chiar de la început, Kremlinul s-a confruntat cu grave probleme în acest sens, în primul rând cu o lipsă de loialitate din partea popoarelor anexate şi, dacă Armata Roşie nu s-ar fi reabilitat în mod victorios în 1942, la Stalingrad, imperiul sovietic ar fi fost fărâmiţat inclusiv din interior. Invazia germană a fost utilizată de unele popoare şi regiuni ca un context prielnic pentru a-şi obţine independenţa. Dintre grupurile etno-religioase care s-au bucurat cel mai mult de avansarea trupelor Wehrmachtului în adâncul URSS au fost musulmanii.

Musulmanii au fost anexaţi cu forţa în componenţa Imperiului Ţarist, apoi în URSS, de aceea înfrângerea Moscovei în război le oferea o şansă unică de a-şi restabili independenţa, de a obţine libertăţile religioase şi de a-şi făuri propriile state suverane. Germanii cunoşteau aceste subtilităţi şi au profitat de disponibilitatea musulmanilor să lupte împotriva dominării ruso-sovietice. Astfel, în data de 1 decembrie 1941, un memorandum secret, emis de Hitler personal, autoriza crearea a două mari unităţi musulmane