Vechi de când lumea, războiul dintre generaţii se înteţeşte atunci când membrii lor concurează pe locuri de muncă din ce în ce mai puţine.
În acest moment, putem vorbi despre trei generaţii în activitate. Prima, cea a indivizilor născuţi între anii 1943 şi 1960, se retrage discret, căutând tihna pensionării. Cu prea puţini membri activi, aceasta nu mai contează ca parte beligerantă în războiul dintre generaţii. Rămân, în schimb, generaţiile tinere: cei născuţi în perioada 1961-1981 şi denumiţi de sociologi „Generaţia X" şi cei care i-au urmat imediat, născuţi între 1982 şi 2001 şi botezaţi „Generaţia Y". Pe fondul crizei economice, conflictul dintre „X" şi „Y" se acutizează. Locurile de muncă sunt puţine, concurenţa este mare. Iar particularităţile fiecăreia, uneori antagonice, amplifică şi mai mult diferendul.
Războiul dintre „X" şi „Y"
Potrivit istoricilor americani William Strauss şi Neil Howe, „Generaţia X" este marcată de o perioadă de declin a natalităţii, ceea ce a făcut ca numărul membrilor ei să fie semnificativ mai mic în comparaţie cu generaţia premergătoare şi cu cea care i-a urmat. În general, membrii „Generaţiei X" sunt educaţi, independenţi, descurcăreţi. Ocupă funcţii în managementul mediu, iubesc libertatea şi manifestă dispreţ faţă de autoritate. Le displace să fie conduşi şi sunt adepţii unui management cât mai libertin. Cei de dinaintea lor i-au denumit „generaţia indolenţilor".
De partea cealaltă, „Y" a fost poreclită „Cea mai rea generaţie" sau „Generaţia MTV". Marcată de creşterea fără precedent a natalităţii din anii 1990, „Y" este de aproape două ori mai numeroasă decât „X". Membrii ei - care s-au autodenumit, tocmai pentru a nu fi confundaţi cu cei din „Generaţia X" - sunt caracterizaţi de sociologi prin adaptabilitate şi creativitate. Sunt familiarizaţi cu tehnologia şi, la un loc de muncă, apreciază