Iulian Crăciun, 32 de ani, este ţintuit într-un căruţ, dar dă statului, prin firma sa, de cinci ori mai mulţi bani pe taxe şi impozite decât primeşte ca asistat social. Tânărul cu severe probleme locomotorii şi-a făcut propria firmă de IT şi lucrează în prezent pentru o companie de „vânători de capete“.

Iulian Crăciun este un omuleţ de 40 de kilograme, înghesuit într-un cărucior cu rotile, care nu se poate apleca să ridice ceva de jos şi nici să strângă mâna cuiva decât cu o mişcare frânată din cot. Asta la prima vedere. La a doua, îi observi ochii vioi şi degetele nervoase, care croşetează abil felurite lumi pe tastatura calculatorului. Apoi îi asculţi povestea.

Mai citeşte şi:

Antrenorii de olimpici: Scoateţi politica din şcoală!

Se taie şi indemnizaţiile persoanelor cu handicap:"Suntem terminaţi.Nu putem trăi cu 35 de lei pe lună!"

Obţinerea unui job a făcut-o elevă în clasa a VII-a la 24 de ani

S-a născut cu o boală din acelea rare şi cu nume lungi - amiotrofie spinală musculară de tip 3 -, care i-a paralizat muşchii trupului şi l-a aşezat într-un scaun rulant pe viaţă. Viaţă care i-a mai dat, pe lângă scaunul rulant, şi o familie iubitoare, o grămadă de încercări şi câţiva camarazi.

Prima încercare a fost când ai lui l-au dat la o şcoală din Ploieşti în clasa I şi învăţătoarea l-a respins. Au încercat şi la altă clasă şi au nimerit la tovarăşa Olguţa Cristescu. Era prin anii '80, când nu se vorbea de „integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi", însă tovarăşa a făcut o vrajă astfel încât colegii lui Iulian l-au adoptat imediat, fără ca el să se simtă defavorizat.

Acei colegi şi alţii din liceu - Răzvan Rotaru, Gabriel Poenaru (Poe), George (Johnny) Mihalache şi Sorin Ana - l‑au urmărit pe Iulian până la terminarea facultăţii şi îl mai urmăresc şi astăzi, din spatele căruţului cu rotile. Îl îmbracă, îl d