Marea Britanie ar putea adopta măsuri împotriva Spaniei pentru controalele "disproporţionate" ale acesteia, la frontiera cu Gibraltarul, un teritoriu britanic aflat în centrul unei noi dispute, a anunţat luni purtătorul de cuvânt a premierului britanic David Cameron, citat de AFP.
Aceste controale, care duc la crearea unor lungi cozi de aşteptare, "au motive politice şi sunt complet disproporţionate", a declarat purtătorul de cuvânt, adăugând că o astfel de decizie în justiţie va reprezenta "o acţiune fără precedent".