Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andone scoate joker după joker în duelul cu Şumudică! Îi pregăteşte o mutare uluitoare!

Publicat in Pro Sport, joi 10 martie 2011 · ·

Schimbările pe care Andone le pregăteşte în primul "11" înainteameciului cu Rapid se înmulţesc pe zi ce trece. În afară de Ţucudean- Păun, Andone mai are acum o dilemă. Tehnicianul este tentat să-lfolosească sâmbătă din primul minut pe Bărboianu, dar se va hotărîabia vineri, când fundaşul va avea deja cel puţin trei antrenamentecu noii săi colegi.

Problemele pe care Dinamo le are pe benzile apărării i-au scosperi albi lui Ioan Andone în această iarnă. După meciul cu Pandurii(2-2), când Rubio a fost unul dintre cei mai slabi de pe teren,tehnicianul a căutat disperat o soluţie, mai ales că alternativeleBordeanu sau Crăciun nu se ridică la standardele cerute deel.

Bărboianue pregătit. Problema e omogenitatea

Ioan Andone a primit marţi seară o veste bună din parteacomisiilor LPF: Bărboianu a fost declarat liber de contract, astfelcă ieri a semnat cu Dinamo. A efectuat aseară, la ora 18:00, primulantrenament alături de noii săi colegi şi a aflat că este în cărţipentru un loc de titular sâmbătă. Deşi a fost acreditată ideea căolteanul ar fi nepregătit fizic, se pare că, de fapt, Bărboianu s-aantrenat intens în ultimele săptămâni. Practic, din momentul încare a ajuns la un acord verbal cu Dinamo, lucru anunţat acum douăsăptămâni de ProSport, fundaşula urmat un program strict creat special pentru el de stafful"câinilor".

Totuşi, motivul care-l împiedică pe Andone să ia o hotărârefermă e lipsa de omogenitate, astfel că va decide titularulpostului de fundaş dreapta abia după antrenamentul de vineri. Dacăva juca însă, Ştefan Bărboianu va reface cuplul din bandă cuGabriel Torje.

99de zile vor trece între ultimul meci (amical sauoficial) jucat de Bărboianu şi partida Rapid - Dinamo

Schimbările pe care Andone le pregăteşte în primul "11" înainteameciului cu Rapid se înmulţesc pe zi ce trece. În afară de Ţucudean- Păun, Andone mai are

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 5 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 5 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 7 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 6 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 12 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°