„Nu am mai văzut aşa ceva! Am muncit zile întregi să dăm funinginea jos de pe pereţi! Am tencuit, am pus tavan fals, am înlocuit ţevile, am schimbat instalaţia electrică“, a spus unul dintre muncitorii care lucrau, astăzi, la renovarea salonului de terapie intensivă al Maternităţii Giuleşti distrus de incendiu.
Vezi aici imagini din maternitate
Pentru început, salonul de terapie intensivă va fi dotat cu aparatură de gradul 2, o parte dintre dispozitive existând deja în spital, iar alta fiind achiziţionată din sponsorizări. Astfel, maternitatea se va deschide la sfârşitul acestei luni, a declarat, pentru „Adevărul“, directorul general al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), Marius Savu. Salonul va fi refăcut, cel mai probabil, până la sfârşitul săptămânii viitoare, a declarat, astăzi, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.
Aparatură de maximum 800.000 de euro
Aparatura de gradul 3, adică cea necesară prematurilor, nu va fi achiziţionată imediat, pentru aceasta organizându-se procedură de achiziţie. Astfel, dacă la maternitatea se vor naşte prematuri, ei vor fi transportaţi către alte clinici. Suma totală pentru achiziţionarea aparatelor este cuprinsă între 500.000 şi 800.000 de euro, banii provenind în mare parte de la Consiliul General. Şi Ambasada Statelor Unite ale Americii este dispusă să ajute clinica.
De asemenea, toate spitalele din Capitală vor fi dotate cu detectoare de fum, pentru a fi evitate tragedii precum cea de la Giuleşti. „Toate cele 21 de spitale din subordinea Primăriei Capitalei vor avea astfel de senzori în cel mai scurt timp.La Giuleşti, deja s-a lucrat la circuitul pentru senzori. Investiţia totală va fi de circa 500.000 de euro“, a mai spus directorului general al ASSMB, Marius Savu.
Astfel arăta salonul de terapie intensivă imediat după incendiu @N_P