Pentru a-şi putea face de cap, Mihail Saakaşvili, definit prin şiretenie asiatică, s-a transformat într-o marionetă a Americii.

"Un nou capitol de istorie internaţională se deschide, dar paginile sale sînt încă albe” ("Courrier international”)

Dictator în stilul asiatic al fostelor republici de la poalele Maicii Rusii, Mihail Saakaşvili a ajuns preşedinte în urma a ceea ce s-a numit Revoluţia portocalie de la Tbilisi. Zicem de la Tbilisi deoarece lovituri de stat pitite sub drapelul Revoluţiei s-au petrecut şi la Bucureşti şi la Kiev. Ca şi la Kiev şi, într-o oarecare măsură, ca şi la Bucureşti, la Tbilisi, rezultatul scrutinului parlamentar din 2003 a fost răsturnat printr-o diversiune meşterită de americani, prin intermediul ONG-urilor şi al presei. Rămîne interesant astfel că, în cazul republicilor bananiere din Est, americanii n-au mai apelat la militari, ca în America Latină, ci la activiştii aşa-zisei societăţi civile, stipendiaţi prin diferite formule. Scenariul e ştiut deja după cele întîmplate la Kiev şi Bucureşti. Liderul Opoziţiei, învins în alegerile parlamentare, contestă rezultatul, invocînd fraude majore. Occidentul, în frunte cu SUA, îi cîntă în strună, declarînd că alegerile nu au întrunit standardele democratice. Activiştii societăţii civile scot o mînă de oameni în stradă. Acţiunea e sprijinită decisiv de artileria mediatică a Occidentului. Criza adîncindu-se, cîştigătorul, trădat de Servicii, renunţă. Liderul Opoziţiei se instalează pe această cale – a loviturii de stat – în fotoliul prezidenţial. După diversiune, Mihail Saakaşvili a convocat alegeri. Cîştigate la un scor menit să-l facă invidios şi pe Saddam Hussein.

Conflictul din Caucaz a adus pe micile ecrane de la noi publicişti care s-au întrecut în a-l binecuvînta pe Mihail Saakaşvili cu alintări de democrat.

Nici vorbă de aşa ceva.